monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegeri prezidenţiale. Liderii ACL Cluj Marius Nicoară şi Daniel Buda au votat „pentru o Românie a lucrului bine făcut“ FOTO

Liderii ACL Cluj Marius Nicoară şi Daniel Buda au votat în această dimineaţă, la Cluj, „pentru o Românie a lucrului bine făcut“.

Daniel Buda şi Marius Nicoară

Primul care şi-a exercitat dreptul de vot a fost senatorul liberal Marius Nicoară. El a votat la Liceul Unitarian şi a fost însoţit de europarlamentarul Daniel Buda, precum şi de cei doi preşedinţi executivi ai organizaţiei judeţene, Alin Tişe şi Mihai Seplecan. Au mai fost prezenţi fostul prefect Florin Stamatian şi preşedintele PNL Cluj Napoca, Dan Tarcea.

„Am votat pentru o Românie modernă, cu adevărat europeană, pentru o Românie properă, am votat pentru că acel viitor preşedinte va face să avem şi locuri de muncă, şi investii şi investitori. Am votat pentru o Românie a lucrului bine făcut“, a declarat Marius Nicoară după ieşirea de la vot.


Europarlamentarul Daniel Buda a votat la o grădiniţă din cartierul Gheorgheni, alături de soţia sa.

Daniel Buda a venit însoţit, la rândul său, de senatorul Marius Nicoară şi de cei doi preşedinţi executivi Alin Tişe şi Mihai Seplecan. De data aceasta, Daniel Buda nu a mai fost însoţit de primarul municipiului Cluj-Napoca. Au mai fost prezenţi Radu Moisin, Dan Tarcea şi Florin Stamatian.


„Am votat astăzi pentru o Românie modernă, o Românie a lucrului bine făcut. Am votat pentru o Românie europeană, care să fie aşezată într-o Europă unită alături de Germania, pentru o Românie orientată spre politici sănătoase în economie, în învătământ, în sănătate", a declarat Daniel Buda.