monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegeri prezidenţiale. ACL Cluj şi PSD Cluj se acuză reciproc de faptul că mobilizează studenţii la vot oferindu-le bani

ACL Cluj a depus o sesizare la 112, cu privire la posibila mituire a studenţilor din zona Complexului Studenţesc Haşdeu. În replică, PSD Cluj acuză ACL Cluj că oferă bani studenţilor cu titlu de “mită electorală” pentru a-i mobiliza la vot.

“Ca urmare a apariţiei unor informaţii conform cărora în zona Complexului Studenţesc Haşdeu, mai mulţi studenţi au fost ademeniţi cu suma de 50 de lei pentru a vota cu candidatul Victor Ponta, existând chiar liste pe care studenţii s-au putut înscrie, reprezentanţii ACL Cluj au formulat o sesizare telefonică la numărul de urgenţă al Poliţiei, 112, prin care s-a solicitat deplasarea unui echipaj în locaţia amintită mai sus, pentru a verifica veridicitatea acestor informaţii”, transmit reprezentanţii ACL Cluj, care mai spun că “darea şi luarea de mită constituie infracţiuni prevăzute de Codul Penal la Art. 254 şi 255 şi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 12 ani”.

ACL Cluj a depus o sesizare atât la Poliţie, cât şi la Biroul Electoral Judeţean.


În replică, PSD Cluj-Napoca spune că totul este o dezinformare promovată de partidele de dreapta din Cluj-Napoca, “membrii acestora ajungând în situația penibilă a hoților care strigă hoții”.

“În ultimele două ore mai mulți studenți din Cluj-Napoca au sesizat faptul că membrii ai partidelor de dreapta mobilizează studenții la vot, oferindu-le bani cu titlu de mită electorală, o metodă de înțelegere a democrației după chipul și asemănarea lui Horea Uioreanu și Sorin Apostu. Fac un apel la liderii partidelor de dreapta din Cluj-Napoca să respecte democrația și votul legal al cetățenilor. Dumnealor trebuie să înțeleagă că mai presus de orice rezultat electoral trecător, stă onoarea comunității noastre” a declarat președintele PSD Cluj-Napoca, ministrul Aurelia Cristea.