monitorulcj.ro Menu
Politică

Dragnea: E posibil ca marţi să apară tandemul preşedinte-premier. E posibil să apară şi „alte lucruri”

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, întrebat despre negocierile din coaliţia de guvernare privind nominalizarea unui viitor premier, că este posibil ca marţi, la şedinţa de coaliţie, să apară tandemul preşedinte-premier, el arătând că e posibil să apară, însă, şi „alte lucruri”.

„Marţi va fi o discuţie constructivă. E posibil să apară un tandem, e posibil să apară şi alte lucruri, însă chiar cred că trebuie să fie o singură discuţie. Victor Ponta nu poate sta numai în negocieri şi discuţii despre asta”, a menţionat Dragnea. El a arătat, pe de altă parte, că discuţia despre viitorul premier a fost anunţată de Victor Ponta, care „probabil are o strategie”.

„Dacă va avea loc o întâlnire mâine, dumnealui va decide”, a spus Dragnea. Întrebat dacă va face tandem cu persoana nominalizată pentru funcţia de premier, Ponta a precizat: "Este o decizie care aparţine coaliţiei, nu vreau să vin să spun doar pe cine vreau prim-ministru. Vreau să existe o decizie a coaliţiei de guvernare pentru că următorul prim-ministru va lucra cu coaliţia din Parlament", relatează Mediafax.