monitorulcj.ro Menu
Politică

Victor Ponta: Dacă voi fi ales preşedinte pe 16 noiembrie îl desemnez premier pe Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu.

"Am propus şi consider ca fiind cea mai bună soluţie de prim-ministru pe preşedintele Partidului Liberal, domnul Călin Popescu Tăriceanu, care este fondator, alături de colegii săi, ai Uniunii Social Liberale (USL) şi care garantează faptul că principiile care au stat la baza USL, schimbarea regimului Băsescu, echilibrul social, dezvoltarea economică, vor fi continuate şi în 2015 şi 2016", a spus Ponta.

El a mai spus că, dacă va fi ales pe 16 noiembrie în funcţia de preşedinte al României, va rămâne prim-ministru până în 22 decembrie, când se încheie mandatul actualului şef al statului, relatează Mediafax.