Politică
Klaus Iohannis propune renunţarea la imunitatea prezidenţială şi parlamentară
Klaus Iohannis a fost prezent joi la Cluj-Napoca unde s-a întâlnit cu reprezentanţii ACL.
Klaus Iohannis îşi doreşte să schimbe întreaga clasă politică din România. „Este nevoie acum, după 25 de ani de la Revoluţie de o schimbare totală de sistem. Trebuie să punem punct şi să o luăm de la capăt cu un alt Guvern, alt premier, alt preşedinte şi alte persoane în instituţiile publice. Este nevoie de un suflu nou”, a declarat la Cluj-Napoca, Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a spus că este total împotriva graţierii şi amnistiei în modul în care este ea acum în „sertarele psd-iste”. Acesta a spus că nu va graţia pe cineva care acuzat de corupţie.
Candidatul ACL a vorbit despre imunitate şi a precizat că vrea să renunţe la imunitatea prezidenţială. În ceea ce priveşte imunitatea parlamentarilor a spus că este „inadmisibil" ca prin procedură parlamentară să fie împiedicată justiţia să-şi facă datoria.