monitorulcj.ro Menu
Politică

Proiectele SMART+, prezentate în Grecia

Bugetul aferent subproiectelor din judeţul Cluj – prezentate la Kozani, în Grecia – este de aproximativ 320.000 de euro.

 

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au participat în cursul săptămânii trecute, la Kozani, în Grecia, la conferinţa de lansare a subproiectelor finanţate prin SMART+.

În cadrul conferinţei, liderii subproiectelor au prezentat obiectivele şi activităţile principale, rezultatele aşteptate prin implementarea subproiectelor, precum şi aspecte legate de implementarea subproiectelor: raportul de progres, raportul financiar, reguli privind vizibilitatea şi promovarea subproiectelor. Apelul pentru depunerea de subproiecte în domeniul inovării, cercetării şi dezvoltării tehnologice a IMM-urilor, în cadrul proiectului SMART+ a fost lansat în data de 15 octombrie 2010, bugetul total disponibil pentru subproiecte fiind de aproximativ 2 milioane de euro, din care bugetul aferent judeţului Cluj pentru subproiecte este de circa 320.000 de euro. Beneficiarii eligibili pentru depunerea de subproiecte au fost instituţii publice sau organisme de drept public, din regiunile partenere în cadrul proiectului SMART+.

 

Cinci subproiecte din judeţul Cluj

 

În urma evaluării finale şi selecţiei subproiectelor din luna februarie, au fost selectate şapte subproiecte, dintre care cinci fiind cu participarea instituţiilor/organismelor publice/de drept public din judeţul Cluj (ADR Nord – Vest, Institutul de Cercetări pentru documentaţie Analitică, Facultatea de Business, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie Cluj-Napoca). Bugetul total prevăzut pentru SMART+ este de peste 4 milioane de euro, iar bugetul total propus pentru Consiliul Judeţean Cluj, pe perioada 2010 – 2013, este în sumă totală de 450.000 euro.

„Participarea Consiliului Judeţean Cluj la acest proiect este cu atât mai utilă şi mai relevantă cu cât, atât din punct de vedere al teoriilor economice cât şi în practică s-a constatat faptul că întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă sectorul cel mai dinamic al economiei, cu cel mai rapid ritm de creştere economică dar şi cu o capacitate de adaptare şi reprofilare crescută”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Citat:

Alin Tişe | preşedintele CJ Cluj

„Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă sectorul cel mai dinamic al economiei, cu cel mai rapid ritm de creştere economică dar şi cu o capacitate de adaptare şi reprofilare crescută”