monitorulcj.ro Menu
Politică

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ar putea fi limitaţi la două mandate

Senatorul liberal Alin Tişe a fost ales recent membru în Comisia pentru elaborarea Codului electoral constituită la nivel de Parlament. Una dintre propunerile sale este aceea ca mandatele de primar şi preşedinte de CJ să fie limitate la două.

„De asemenea, în privinţa votului de la parlamentare, propun vot uninominal cu liste, după un sistem mixt, ca în Germania. 

De asemenea, în comisie se vor discuta votul din diaspora, pe sistem electronic sau prin corespondenţă, alegerile europarlamentare,  inclusiv dacă preşedintele de Consiliu Judeţean sau primarul va fi ales dintr-un tur sau din două tururi”, a declarat senatorul Alin Tişe.


Comisia parlamentară comună pentru Codul electoral va elabora până la 30 iunie 2015 propunerile legislative privind legile electorale.