monitorulcj.ro Menu
Politică

Sebastian Lăzăroiu: Klaus Iohannis ar putea fi mai degrabă un preşedinte monarh, decât preşedinte implicat

Klaus Iohannis primeşte de la Traian Băsescu o moştenire cu care s-ar putea să nu ştie ce să facă. Iată ce spune la RFI fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu.

El crede că preşedintele ales "vrea un rol de arbitru şi e posibil să fie mai degrabă un model de preşedinte monarh, decât preşedinte implicat".

Cum descrie Sebastian Lăzăroiu cele două mandate de preşedinte ale lui Traian Băsescu? "După aceste două mandate, faţa României s-a schimbat foarte mult, dacă am fi sinceri cu noi şi am compara cu ce era în 2004, înainte de 2004 şi cum suntem acum în 2014, am vedea multe schimbări în multe domenii. Cred că două sectoare au fost schimbate esenţial, politica externă a României şi justiţia, în aceste două mandate", apreciază fostul consilier prezidenţial.

El crede că Traian Băsescu a fost "un fel de pedagog": "Sunt şi lucruri mai puţin observabile chiar la nivelul oamenilor de rând, cetăţenilor şi anume faptul că poate înţeleg mai mult acum decât cu zece ani în urmă ce înseamnă instituţiile, cum funcţionează instituţiile. Din punctul ăsta de vedere, Traian Băsescu a fost un fel de învăţător, un fel de pedagog, a făcut şi genul ăsta de pedagogie, sigur, prin ieşirile sale publice, prin stilul său conflictual, dar în felul ăsta a pus în evidenţă funcţionarea instituţiilor şi culmea, le-a şi făcut să funcţioneze".