Politică
“Programul economic al USL, foarte multă poezie”, spune Călian
Deputatul democrat liberal Petru Călian a criticat azi programul economic al Uniunii Social Liberale (USL).
Parlamentarul clujean a calificat programul Opoziţiei drept “multă poezie, care nu oferă de fapt, alternative”. Mai mult, Călian consideră că acesta nici nu poate fi pus în aplicare, din cauza actualelor condiţii economice din România. Potrivit deputatului clujean, cel mai mare minus al programului constă în “lipsa unor soluţii concrete privind creşterea veniturilor bugetare”. “Ei (USL – n.r.) nu sunt în măsură să ofere o alternativă economică viabilă. E clar că nu mai putem discuta de cota unică de impozitare de 16% în programul lor, de exemplu. Problema cea mai arzătoare e problema suplimentării bugetului de stat. Ei nu oferă nicio soluţie concretă care să ducă la creşterea veniturilor bugetare, dar la următoarea filă ne arată soluţii pe care nici populaţia nici noi nu le dorim şi anume negocierea unui nou acord în 2013 cu FMI, în baza obiectivelor asumate. Un nou împrumut ar fi un dezastru, pentru că ar duce datoria la 60% şi nu ar mai fi o datorie sustenabilă”, a afirmat Petru Călian.
Pe de altă parte, mai spune Călian, promisiunile USL, precum reducerea CAS cu 5 %, aducerea salariului minim pe economie la 800 de lei sau aplicarea cotei unice diferenţiate fac parte din categoria promisiunilor nesustenabile. A.M.C.