monitorulcj.ro Menu
Politică

Crin Antonescu: PNL nu ar accepta ideile lui Laszlo Tokes nici dacă USL şi UDMR ar forma o nouă majoritate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că liberalii nu ar susţine iniţiativa europarlamentarilor UDMR şi a lui Laszlo Tokes de a înfiinţa o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles nici în situaţia în care UDMR ar alege să părăsească actuala coaliţie de guvernământ şi să formeze, împreună cu USL, o nouă majoritate politică.

 

'Dacă cei din UDMR ajung la concluzia că această coaliţie este ruinătoare pentru ţară şi doreşte să iasă din această coaliţie şi să construiască împreună cu noi o nouă majoritate, atunci suntem gata să discutăm acest lucru. Dar şi în această situaţie, sau în situaţia în care am fi împreună într-o coaliţie sau la guvernare, ceea ce doreşte Lazslo Tokes este şi rămâne inacceptabil pentru noi', a explicat acesta. Antonescu a precizat că a solicitat deja autorităţilor române o poziţie fermă cu privire la intenţia europarlamentarilor UDMR şi a lui Laszlo Tokes, fiindcă liberalii consideră că înfiinţarea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles reprezintă un 'gest inacceptabil'. 'Domnul Tokes Lazslo a afirmat, în mai multe rânduri, că Tratatul de la Trianon este inacceptabil pentru domnia sa, că apartenenţa Transilvaniei la România este o problemă ce ar trebui remediată. Poziţiile domnului Tokes sunt foarte clare şi sunt inacceptabile pentru noi. Ele sunt, însă, acceptate tacit de preşedinte, de primul ministru, de ministrul de externe. De aceea, am cerut autorităţilor române o poziţie cu privire la intenţia înfiinţării unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. Nouă ni se pare obligatoriu să semnalăm că, sub privirea complice a autorităţilor româneşti, din păcate, UDMR se duce după Lazslo Tokes şi face un pas pe calea unei politici de tip autonomist-teritoriale care nu poate fi acceptată de nicio forţă politică responsabilă din stat", a spus Antonescu.