monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL vrea la guvernare. Fuziunea PNL - PDL a fost aprobată la primul Consiliul Naţional al partidului în noua formulă

PNL vrea la guvernare. Acesta a fost ideea pe care au susţinut-o liderii liberali la primul Consiliul Naţional al partidului în noua formulă, întrunit la Palatul Parlamentului. Vasile Blaga a precizat că este nevoie de un program de guvernare al PNL, care să fie în acord cu cel susţinut de Iohannis în campanie.

”Trebuie cât mai repede să scoatem PSD-ul de la guvernare. Uitați-vă la Victor Ponta. Șase săptămâni a stat ca un pisicuț. Va trebui să finalizăm în acestă sesiune parlamentară  codul electoral, toate legile legate de alegerile locale, legea finanțării partidelor. Numai astfel vom rămâne în inimile oamenilor”, a spus co-președintele PNL Vasile Blaga, potrivit b1.ro.

La Palatul Parlamentului a avut loc primul Consiliu Național al noului PNL. În fața celor aproximativ 1000 de delegați prezenți, copreşedintele partidului Alina Gorghiu a afirmat că dreapta este unită, iar fără PNL şi PDL scena politică ar fi arătat diferit.

Ludovic Orban a precizat că PNL trebuie să îşi asume răspunderea guvernării.


”Noi trebuie să luăm decizia să ne asumăm răspunderea guvernării. Poate cel mai bine pentru noi ar fi mai bine să îl lăsăm pe Ponta să își frângă gâtul și să ducă PSD-ul sub 25%, că sub 30 % mai are puțin și îl duce. Ponta e în stare să facă orice pentru a rămâne la putere. L-ați văzut, îl laudă pe președintele României mai mult decât pe noi, cei care l-am susținut”, a spus Ludovic Orban.