monitorulcj.ro Menu
Politică

Elena Udrea poate fi arestată: Deputații au aprobat toate cele șase solicitări ale procurorilor

Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea de arestare formulată în dosarul "Gala Bute" în cazul Elenei Udrea, fiind înregistrate 219 voturi "pentru" şi 102 "împotrivă". Camera Deputaţilor a aprobat şi solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft, la cererea DNA, cu 202 voturi ”pentru” şi 65 ”împotrivă”. Deputaţii au încheiat votul prin aprobarea încuviinţării arestării preventive, care înlocuieşte controlul judiciar în dosarul Microsoft.

Elena Udrea a ajuns în Parlament în jurul orei 18.10, fără a face declarații jurnaliștilor. Alături de aceasta s-a aflat deputatl clujean Adrian Gurzău. În discursul său, Udrea le-a cerut deputaţilor să aprobe favorabil cererile de urmărire penală, însă să nu facă „un abuz“, referindu-se la cererile de arestare.  

În plenul Camerei au fost prezenți 362 de deputați.


Udrea a fost audiată, duminică seară, de deputații din comisia juridică după ce procurorii DNA au emis pe numele ei cinci solicitări. Dintre solicitările DNA, două sunt pentru încuviințarea arestării și trei de începere a urmăririi penale.

Udrea, ţinta unui „Parlament decredibilizat“

Înainte de a începe votul, Elena Udrea a declarat în plenul Camerei Deputaților, că a devenit o țintă a unui Parlament decredibilizat și că prin aceste cereri de începere a urmăririi penale și arestare preventivă se încearcă reducerea ei la tăcere, însă va spune adevărul până la capăt.

„Mă uit și pun în balanță ce s-a întâmplat azi: o ședință a comisiei SRI din care nu am înțeles nimic. Cei care trebuiau controlați au fost lăudați. Cei din serviciile secrete nu pot fi sancționați. Ce se întâmplă azi cu mine nu are legătură cu Elena Udrea, în locul meu putea fi premierul Victor Ponta sau Crin Antonescu”, a adăugat aceasta.


Vinovaţii, în vacanţă la Miami 

Elena Udrea le-a cerut deputaților să aprobe începerea urmăririi penale pentru a răspunde în fața procurorilor pentru acuzațiile aduse.

„În ultimele săptămâni am lansat acuzații foarte grave despre oameni care cred că au supus la presiuni instituții importante ale statului român. Nu vă cer să purtați acest război în numele meu. Gândiți-vă doar că undeva trebuie trasă o linie, cineva trebuie să spună adevărul. Oamenii trebuie să fie egali în fața legii. Parlamentul nu trebuie să fie scut în fața justiției. Vă solicit să aprobați favorabil cererile de începere a urmăririi penale, dar dosarele în care sunt implicată nu au un caracter politic”, a adăugat deputatul.
„Vă întreb: într-un dosar care a pornit ca cel mai mare dosar de corupţie din România în campanie electorală, într-un dosar în care au fost vehiculate numele a nouă miniştri presupuşi vinovaţi, a zeci de persoane, oameni de afaceri, angajaţi ai instituţiilor, de asemenea presupuşi vinovaţi, azi avem în închisoare doi oameni care nu au accepat să spună lucrurile care le-au fost cerute şi se cere arestarea preventivă a Elenei Udrea, în condiţiile în care toate celelelate persoane presupuse a fi vinovate sunt în libertate, cei care au avut activităţi directe în derularea acestui contract sunt în libertate, iar cei care au iniţiat această afacere nu numai că sunt în libertate, îşi permit să-şi petreacă sărbătorile de iarnă la Miami”, a mai spus Udrea.

Parlamentarii vedetă care au fugit de la votul pentru Elena Udrea

Potrivit stiripesurse.ro, parlamentarii s-au înghesuit să-i netezească Elenei Udrea drumul către închisoare, dar marile vedete au lipsit de la vot. În ciuda faptului că a dat ordin parlamentarilor PSD să dea linie liberă pentru arestarea Elenei Udrea, chiar Victor Ponta a lipsit de la vot.


Astfel, parlamentarii vedetă care au lipsit de la vot au fost Victor Ponta, Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Mircea Dușa, Andrei Gerea, Rovana Plumb, Sebastian Ghiță, Resmeriță Cristian (este deputat PSD, iar tatăl său, Cornel Resmeriță, este pus sub control judiciar în dosarul ”Gala Bute”).

Elena Udrea, pe Facebook: „Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul”

Elena Udrea a afirmat, luni seară, la scurt timp după ce deputații au aprobat două cereri de începerea umăririi penale și o cerere pentru arestarea sa preventivă, în dosarul Gala Bute, că „Parlamentul a avut o șansă, dar a ratat-o”.

„Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul. Subiectul nu trebuie să fie ce se întâmplă cu mine, ci cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat”, a scris Udrea pe Facebook