monitorulcj.ro Menu
Politică

Petre Roman și-a pierdut mandatul de parlamentar

Sura foto realitatea.net

Plenul Camerei Deputaților a luat act luni de încetarea mandatului deputatului liberal Petre Roman și a votat vacantarea locului de deputat al acestuia cu 200 voturi pentru, 11 împotrivă și 21 de abțineri.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat pe 14 martie 2014 că Petre Roman se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deținea, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată.

ANI a informat că raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului liberal Petre Roman a rămas definitiv prin necontestare.


La rândul său, Petre Roman a susținut că a contestat raportul și a adus ca dovadă două certificate de grefă de la Tribunalul București și Curtea de Apel București prin care a solicitat în instanță anularea raportului ANI.

"Ar fi trebuit să avem în față decizia definitivă a justiției prin care se constată incompatibilitatea mea. Nu o avem pentru simplu motiv că nu există. Să ne arate cineva această decizie din justiție. Nu există. Evident că am făcut toate contestările pe linie, domnul președinte a zis că ANI a trimis adresa pe 13 ianuarie, pe 16 ianuarie s-a întregistrat la Curtea de Apel București, secția 8, am certificatul de grefă, care spune contestația domnului Petre Roman e pe rol la Curtea de Apel, urmând a se fixa termenele de judecată. Ce fel de absurditate trăim? Adică constatăm că încetează un mandat de parlamentar care nu a fost contestat și avem certificatul de grefă de la Curtea de Apel care spune exact contrariul", a spus Roman în plenul Camerei Deputaților. El a adăugat că pe 27 ianuarie Curtea de Apel București a înștiințat ANI că există contestația lui împotriva raportului ANI.

Etichete: ani petre roman