monitorulcj.ro Menu
Politică

Legea turului unic pentru Primării, aruncă USL “în aer”

Primarii din judeţul Cluj intervievaţi, cred că sunt avantajaţi social democraţi, democrat liberali şi mai ales pe udemerişti, pe când liberalii sunt perdanţi.

 

Noua lege prin care primarii vor fi aleşi din primul tur de scrutin, votată marţi de deputaţi este o înţelegere tacită între partidele politice, spun reprezentanţii administraţiei locale.

 

Primarii localităţilor clujene susţin că, indiferent de reacţii, noua lege avantajează pe toată lumea, mai puţin pe liberali. În definitiv, spun unii dintre ei se poate vorbi de o înţelegere tacită între partide, din care toată lumea câştigă.

 

Apostu: „Vor dispărea alianţele contra naturii”

 

Primarul muncipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, susţine că una dintre consecinţele pozitive ale acestei legi este aceea că „nu se vor mai face alianţe politice contra naturii, care aruncă clasa politică în derizoriu. Alegătorii nu vor alianţe false”. „De asemenea, se vor evita cheltuieli publice. În ce priveşte aspectele negative, cred că vor fi candidaţi aleşi fără a avea o majoritate confortabilă şi s-ar putea spune ca nu a fost ales de majoritate”, a declarat Apostu pentru monitorul.

 

Moroşan: „PNL este marele perdant”

 

Primarul oraşului Huedin, Mircea Moroşan (PDL), întrevede certuri în interiorul USL, care, la localele din 2012, va avea să aibă candidaţi comuni.

„PDL nici nu câştigă, nici nu pierde. Marele câştigător este PSD, de altfel 18 senatori PSD au iniţiat acest proiect, a fost un acord tacit între partide. Câştigătorul substanţial este UDMR, iar perdanţii sunt liberalii pentru că au cele mai puţine primării. Sigur că avantajaţi vor fi primarii în funcţie. UDMR este avantajată pentru că sunt disciplinaţi şi practic vor avea o şansă în plus. Liberalii sunt perdanţi pentru că au primării puţine şi vor fi ajustaţi de PSD încet şi sigur”, a declarat pentru monitorul Mircea Moroşan.

 

Morar: “Liberalii sunt la mijloc”

 

Primarul Dejului, Costan Morar (PSD), susţine că „în cel de al doilea tur se făceau grupări de tot felul”. „Cred că PDL şi PSD sunt avantajaţi, liberalii sunt la mijloc. Acum USL va trebui să se repoziţioneze acum. Liberalii au cele mai puţine primării. Cred că acum competiţia va fi mai strânsă. Primarii UDMR în funcţie vor fi avantajaţi, ca şi cei români de altfel, a spus Morar.

Ştefănie: “A fost vorba de o înţelegere tacită”

 

Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie (PDL), este de părere că “vor fi reduse cheltuieleile odată cu noua lege”. „Pe de altă parte, nu văd de ce se opune PSD, e o chestiune de imagine până la urmă, pentru că ei câştigă cel mai mult de aici, având cele mai multe primării. E o chestiune de imagine, până la urmă a fost vorba de o înţelegere tacită”, a declarat Ştefănie pentru monitorul.

 

Fărcaş: “Campania din turul doi este murdară”

 

Primarul comunei Apahida, Ionel Fărcaş (PNL), susţine că oricum, „campania din cel de al doilea tur este cea mai murdară”. „În turul al doilea este cea mai murdară campanie posibilă. Se fac alianţe de tot felul, fără rost. Am câştigat de două ori din primul tur, şi de alte două ori din turul al doilea. Sigur că UDMR sunt cei mai avantajaţi aici, se merge la vot mai compact, mă refer la zonele în care sunt mulţi maghiari”, a precizat Fărcaş.

 

Poka: “Dezavantajaţii vor fi cei din PDL”

 

Primarul localităţii Sâncraiu, Andrei Poka (UDMR), este de părere că va fi un avantaj pentru zonele unde sunt maghiari “dar şi acolo, unde nu sunt dezbinări de tot felul”. „Eu cred că dezavantajaţii vor fi cei din PDL, dacă nu iau măsuri de revenire economică, pentru că oricum Opoziţia este pe val acum”, a spus Poka.

Szabo: “Va câştiga cel care are credibilitate”

Primarul comunei Suatu, Szabo Mihai (UDMR), este de acord „cu ce decid guvernanţii. Eu am câştigat din primul tur şi cred că va câştiga din primul tur cel care are credibilitate, indiferent de partidul din care provine”.