monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Sper ca Udrea să nu fie condamnată

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la B1 Tv, că speră ca Elena Udrea să nu fie condamnată, pentru că aceasta este "cea mai mare investiţie politică" a lui.

Foto: Arhivă

"Eu sper să nu fie condamnată, pentru că este cea mai mare investiţie politică pe care am făcut-o", a spus Băsescu. El a arătat că Udrea "era unul dintre oamenii politici cu care se întâlnea" şi era unul dintre oamenii cu care Băsescu discuta "şi politică".

Băsescu a fost întrebat dacă Udrea era sursă alterntivă de informaţii. "Categoric, era unul din oamenii cu care discutam şi politică şi ce vroiau oameni simpli...mi le dădea pur şi simplu (n.r. informaţii), tot ce culegea mi le spunea. În general, nu le asuma neapărat ca adevăruri, ci îmi spunea«“Uite, am aflat asta»"; a povestit Băsescu, menţionând că rar se întâmpla să nu se întâlnească cu consilierii săi şi să discute "ce-i în lumea asta".


El a susţinut că este "vai" de preşedintele care rămâne informat doar de serviciile de informaţii. "Vai de preşedintele care rămâne informat numai de la serviciile de informaţii", a remarcat Băsescu, afirmând că acestea sunt "foarte înguste"

Băsescu a mai spus că Elena Udrea "are o loialitate formidabilă în relaţia" cu el, "are convingeri foarte puternice" şi "este ridicol să spui că femeia asta a furat". El a precizat în timpul emisiunii că are încredere în justiţie şi în Elena Udrea "că nu a furat bani".


A vizitat-o în "arestul" la domiciliu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a mai declarat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, că a vorbit zilnic la telefon cu Elena Udrea şi a vizitat-o în "arestul" la domiciliu.

"În toată perioada asta, în care îi este foarte greu, să ştiţi că sunt unul dintre cei care vorbesc cu ea în fiecare zi, mă duc la ea în arest, acolo la ea acasă. Am fost la doamna Udrea acasă, în arestul la domiciliu, am nimerit când erau avocaţi, asta e", a spus fostul preşedinte Băsescu.


Băsescu a precizat că Elena Udrea "nu are interdicţie să se întâlnescă" şi că are încredere în aceasta. Udrea "a spus ce ştie şi ce crede", a adăugat fostul preşedinte.

De asemenea, Băsescu a remarcat că este "excesiv" numărul de cereri de arestare pentru Udrea, care "parcă se axează prea mult pe denunţuri".


"În legătură cu Elena Udrea un singur lucru mi se pare excesiv: numărul mare de cereri de arestare. Se pare că aici avem o problemă şi un risc datorită presiunii de procurori să facă dosare multe, să lupte împotriva corupţiei, parcă încep să se axeze prea mult pe denunţurile acestea, lângă denunţuri trebuie să mai pui ceva şi să nu-i laşi pe cei care au luat banii să se pună de acord şi să te trezeşti cu declaraţii care îl încriminează pe ministru", a spus Băsescu.

El a mai spus că  nu a primit nicio informare de la serviciile de informaţii conform cărora Elena Udrea ar face lucruri "în neregulă".


Întrebat dacă serviciile de informaţii trebuiau să îl informeze despre Udrea, Băsescu a spus: "Categoric da. Nu am primit nicio informare că Elena Udrea ar face lucruri în neregulă". El a adăuga că nici despre Alina Bica nu a primit informaţii negative.