monitorulcj.ro Menu
Politică

Tracia Trade se ocupă de parcările de la Cîmpia Turzii

Consilierii au stabilit regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor şi zonelor de staţionare cu plată aflate pe domeniul public al municipiului Cîmpia Turzii. Deşi iniţial licitaţia pentru contractul de concesiune al parcărilor din Cîmpia Turzii a fost cîştigată de SC Alien Concept SRL, ulterior, prin cesionare, contractul i-a revenit societăţii Tracia Trade Exim din Tîrgu Mureş, care a devenit astfel noul operator al acestui serviciu. Firma din Tîrgu Mureş este obligată să asigure condiţii bune de exploatare a parcărilor cu plată, iar în plus, pentru zona Mechel şi a autogării, trebuie să găsească în perioada următoare soluţii pentru creşterea numărului de locuri de parcare, datorită fluxului de maşini. De asemenea, înlocuirea parcometrelor nefuncţionale din centrul municipiului va fi o altă prioritate a noului operator.

S-au înăsprit şi amenzile

Prin proiectul de hotărîre adoptat de consilieri de la Cîmpia Turzii a fost stabilită şi o metodă de sancţionare a conducătorilor auto care staţionează neregulamentar pe domeniul public, precum şi metodologia de sancţionare, urmărire şi executare silită a celor care nu-şi îndeplinesc de bună voie obligaţia de plată a tarifului majorat de parcare.

În plus, consilierii locali au propus şi noile tarife de staţionare pentru locurile de parcare din oraş. Astfel, pentru maşinile cu masă mai mică de 3,4 tone, taxa de staţionare pentru 30 de minute va rămîne de 1 leu, în timp ce pentru autovehiculele cu masă mai mare de 3,5 tone tariful propus este de 5 lei pe oră, faţă de 2 lei în prezent.

În cazul abonamentelor pentru parcare, şoferii autovehiculelor cu masă mai mică de 3,5 t ar putea să plătească 18 lei pe săptămînă (faţă de 15 lei în prezent), 30 lei pe lună (în loc de 25 lei), 72 de lei pentru o jumătate de an (faţă de 60 lei) şi respectiv 120 lei pe an (faţă de 100 lei).