Consiliul Local, membru de onoare al “Open Bridge Consortium”
Consilierii locali clujeni vor analiza, în şedinţa ordinară de astăzi, aderarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca la Asociaţia “Open Bridge Consortium – Asociaţia Culturală şi de Afaceri Cluj-Suwon”, în calitate de membru de onoare. Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2010 în scopul dezvoltării activităţilor economice, culturale, turistice, sociale dintre România şi Coreea de Sud, ca o urmare firească a intensificării, în ultimii ani, a vizitelor reciproce dintre reprezentanţii municipalităţiilor din Cluj-Napoca şi Suwon, oraşe înfrăţite încă din anul 1999. “Consiliul director al Asociaţiei Open Bridge Consortium a apreciat în mod deosebit sprijinul activ primit din partea Primăriei municipiului Cluj-Napoca în organizarea evenimentelor desfăşurate pe parcursul anului 2010, cum ar fi «Business Matchmaking Cluj-Napoca – Suwon», «Business Matchmaking Suwon – Cluj-Napoca» sau «Life’s good... in Cluj-Napoca», hotărînd în acest sens, în prima şedinţă din anul 2011, acordarea titlului de Membru Onorific Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca”, se arată în referatul anexat proiectului de hotărîre. Tot în şedinţa de astăzi, „Open Bridge Consortium” ar putea primi din partea Consiliului Local un spaţiu în suprafaţă de 60,6 metri pătraţi, situat în Piaţa Unirii nr. 1.