monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: „Autostrada Transilvania merge mai departe”

Premierul României a dat vina pe fostul şef al Guvernului Adrian Năstase (PSD) pentru preţul ridicat al autostrăzii A3.

 

 

Premierul Emil Boc a declarat, azi, la Cluj, că nu se pune problema renunţării la continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, dar că se doreşte „un preţ corect”.

 

„Autostrada Transilvania merge mai departe. În acest moment aştept finalizarea negocierilor între companie şi Ministerul Transporturilor cu privire la standardele de cost şi preţ. România are acum standarde de cost, pe care nu le-a avut în trecut şi, evident, că trebuie să se finalizeze negocierea cu Bechtel cu privire la preţul pe kilometrul de autostradă, preţ care trebuie adaptat la ceea ce poate România şi la standardele noastre de cost, care ţin cont de ceea ce se lucrează în Europa şi în lume. Eu nu sunt negociator în acest domeniu, ci sunt tehnicienii, care se bazează pe standardele de cost”, a explicat Boc.

 

„Nu Boc a stabilit preţurile din contract”

 

Mai mult, premierul a dat vina pe fostul premier Adrian Năstase (PSD) pentru preţurile ridicate prevăzute în contractul semnat cu compania americană Bechtel.

„Eu aş vrea să-l întrebaţi pe Adrian Năstase cu privire la preţurile din contract, că nu Boc a stabilit preţurile din contract. Acest contract a fost semnat de Adrian Năstase, vreau să fie clar. Preţurile au fost stabilite acolo. Acum România are pentru prima dată standarde de cost, pe care le-am impus de când sunt prim-ministru şi toţi cei care lucrează în ţara asta, italieni, francezi, nemţi, americani trebuie să le respecte pentru ceea ce se construieşte. Nu e o ţară fără stăpâni, nu e o ţară care să nu aibă nişte standarde. Până acum nu erau standardele la care să ne raportăm, erau doar criteriile impuse de Adrian Năstase. Acum avem standarde de cost pentru autostrăzi, pentru drumuri judeţene, pentru centuri. Putem spune cât costă un kilometru la şes, cât costă un kilometru la munte şi aşa mai departe. E legea statului român şi trebuie respectată”, a arătat şeful Guvernului de la Bucureşti.

 

Nu ştie nimic de relocarea utilajelor

 

Emil Boc a spus că nu ştie nimic despre mutarea utilajelor de pe şantier şi nici nu a dorit să discute despre varianta în care Bechtel nu va accepta noile preţuri.

„Eu nu am cunoştiinţă despre mutarea utilajelor şi nici nu am fost informat despre aşa ceva. Haideţi să nu plecăm de la ipoteze care nu sunt pe masa noastră de lucru în momentul de faţă. Acum avem doar ipoteza continuării lucrărilor la Autostrada Transilvania pentru că această autostradă este necesară. Trebuie doar să negociem preţul corect pentru lucrările care se fac în România. Standardele sunt făcute de specialişti, nu de politicieni”, a dat asigurări premierul.

Vă reamintim că Bechtel a finalizat până în prezent 52 de kilometri din totalul de 415 kilometri ai autostrăzii A3 Transilvania.