monitorulcj.ro Menu
Politică

Scandal în noul PNL: Fostul PDL-ist Ioan Oltean, bănuit de liberali că i-a înregistrat în secret pe Alina Gorghiu şi Teodor Atanasiu și a dat presei informațiile compromițătoare

Lupta pentru supremaţie dintre vechii democrat- liberali și liberali a ajuns şi în presă. Stenogramele din ședința PNL Bistrița, în care Atanasiu anunță că Predoiu nu va deveni premier, aruncă în aer partidul. Potrivit unor surse politice contactate de EVZ, Ioan Oltean s-ar fi lăudat că are înregistrări cu Atanasiu.

Potrivit unor surse din vechiul PNL, citate de EVZ, Ioan Oltean s-ar fi lăudat, la o ședință de săptămâna trecută a conducerii locale a PNL Bistrița, că are înregistrări compromițătoare cu Teodor Atanasiu, el fiind acum suspectat că le-a plasat în presă. Ședința la care Atanasiu a făcut controversatele declarații, flancat de Marian Petrache și Alina Gorghiu, a avut aproximativ 30 de participanți din vechiul PNL. Pe de altă parte, potrivit unor surse, Marian Petrache susține în partid că Orban a dat informațiile presei.

Chiar dacă acest lucru era cunoscut în cadru informal, la nivelul PNL, Teodor Atanasiu a recunoscut în ședință, că funcția de premier nu va merge la Cătălin Predoiu. „Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept(...) De ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), în care să funcționăm.


Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că leam dat și iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! (...) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot”, le-a explicat Atanasiu colegilor din vechiul PNL.

Apoi, a înăsprit tonul: ”Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost și va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că, dacă pleacă mâine, îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu. Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!”.


Atanasiu a punctat că vechii liberali sunt cei care s-au reformat. „Dacă faci o comparație, și o să-i vedem mâine pe Alina și cu Vasile oriunde, lumea e ușor să aleagă între cei doi. Dacă întrebi ce partid s-a reformat și care nu, și te uiți la președinți, iar e ușor să-ți dai seama cine. Deci, una peste alta, am făcut un compromis care să ne fie favorabil nouă. Și ne-a fost până acum. Acum e tras un pic și înapoi. De ce? Acum trebuie să îi dau ceva și PDL-ului...”, a continuat Atanasiu.

El a insinuat și că PNL nu poate forma o majoritate guvernamentală din cauza lui Vasile Blaga. „Deci Blaga știe o grămadă de lucruri din campania lui Băsescu, din campania celalaltă. Îi e frică că dacă ajunge pe post, în poziție de top, ne ține foarte vulnerabili și atunci preferă să zică că da, că ba. Până la ora asta, eu cu colegii mei am adus 15 parlamentari, iar el a adus zero. Credeți că un om care vrea să ajungă acolo și cu influența pe care o are Blaga, nu e în stare să aducă un senator?”. Gorghiu a întărit spusele lui Atanasiu: „Pe mine mă interesează, în principal, să am eu, fostul PNL puternic aici. Nu știu dacă iute. Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înțelegeți care este mesajul meu. Sunt sigură că vi l-au spus și colegii mei. Voi trebuie să fiți puternici, candidații din fostul PNL vreau să fie și așa mai departe”, a spus ea.


Deși o parte dintre liderii fostului PDL au refuzat să comenteze, deputatul PDL Cezar Preda a afirmat pentru EVZ: „Dl. Atanasiu trebuie să facă un pas în spate. Cred că este prea târziu să-i schimbăm d-lui Atanasiu ce are în cap, dar este o greșeală, eu când mă duc în teritoriu le spun să lupte împotriva PSD”. La rândul său, co-preşedintele PNL Mureş Dorin Florea a declarat că a fost surprins neplăcut după ce a ascultat înregistrările şi că Atanasiu „nu ar fi înţeles nimic din ceea ce doreşte poporul”. Și Victor Ponta a prezentat stenogramele PNL pe pagina sa de Facebook, spunând: „Dacă doriți să revedeți un episod remixat din seriile: 1. Cum se împarte pielea ursului din pădure. 2. Ce înseamnă loialitate într-o alianță la PNL-PDL”.