monitorulcj.ro Menu
Politică

PSD își apără aleșii. Primarii arestaţi preventiv 90 de zile nu îşi pierd mandatele.

Deputaţii au respins, ieri, în unanimitate, un proiect de lege care prevedea ca edilii arestaţi mai mult de trei luni să rămână fără funcţii. Camera Deputaţilor este primul for sesizat, o decizie finală urmând a fi luată de Senat.

Proiectul prevedea modificarea Legii administraţiei publice locale, în aşa fel încât mandatul primarului să înceteze de drept şi în cazul în care edilul este arestat preventiv mai mult de 90 de zile sau a fost încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

Legea în vigoare prevede că mandatul unui primar încetează de drept în cazul în care acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei mai mult de şase luni într-un an pe motiv de boală, certificată, precum şi în cazul în care nu îşi exercită mandatul, în mod nejustificat, timp de 45 de zile consecutive.