Politică
PNL cere sesiune parlamentară extraordinară pentru votul prin corespondenţă
Liberalii solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru adoptarea legii privind votul prin corespondenţă, a anunţat, marţi, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, la finalul şedinţei Biroului Permanent al PNL, urmând ca liberalii să strângă semnăturile necesare pentru solicitare.
Alina Gorghiu a spus că sunt două motive pentru care PNL doreşte sesiune parlamentară extraordinară, unul dintre ele fiind legat de faptul că, în condiţiile în care proiectul nu va fi adoptat urgent, el nu mai poate fi pus în aplicare la viitoarele alegeri din 2016, pentru că se intră în termenul de un an stabilit de Comisia de la Veneţia şi de Curtea Constituţională pentru modificarea legislaţiei electorale.
Al doilea motiv invocat de Gorghiu este angajamentul pe care liberalii şi l-au luat privind introducerea votului prin corespondenţă. Liderul PNL a mai spus că liberalii au fost singurii care au susţinut acest proiect în mod constant şi au depus şi o moţiune de cenzură pe această temă.
Potrivit art. 66 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
La Comisia electorală condusă de liberalul Mihai Voicu au fost înregistrate mai multe propuneri privind votul prin corespondenţă, însă membrii comisiei nu au ajuns la un acord pe această temă, în sesiunea parlamentară februarie-iunie, deşi toate partidele anunţaseră, după alegerile prezidenţiale, că aceasta este o prioritate legislativă.