monitorulcj.ro Menu
Politică

UNPR stă pe gânduri în privinţa alianţelor pentru alegeri

Liderul UNPR Gabriel Oprea spune că în UNPR sunt două posibilităţi pentru alegeri: “Le analizăm - alianţă cu PSD sau liste proprii”.

Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat că la nivelul partidului sunt analizate două variante pentru viitoarele alegeri: o alianţă cu PSD, existând în acest sens o propunere de protocol din partea social-democraţilor, şi participarea pe liste proprii - curent „destul de îndrăzneţ”, „tot mai puternic”.

„Sunt două curente în momentul de faţă: avem o propunere din partea PSD să facem o alianţă pentru viitoarele alegeri locale şi generale şi avem un curent, cred eu destul de îndrăzneţ în partid, care vor să mergem singuri", a spus Oprea, sâmbătă, într-o emisiune televizată.


El a menţionat că nu doreşte să se antepronunţe în privinţa acestor variante, precizând că trebuie să se consulte cu colegii, în partid făcându-se o analiză.

„Avem două posibilităţi, le analizăm: să mergem în alianţă cu PSD sau să mergem singuri în alegeri. Spuneam că e un curent din ce în ce mai puternic în partid, puţin prea optimişti, prea îndrăzneţi, spun: domnule, trebuie să mergem singuri”, a mai spus Oprea, precizând că se va lua o decizie „la momentul oportun”.


În ceea ce priveşte viitoarele alegeri locale, Gabriel Oprea a menţionat că UNPR speră să recâştige primăriile pe care le conduce, în jur de 100, dintre care cinci mari primării - Sectorul 2, Drobeta Turnu Severin, Călăraşi, Galaţi, Baia Mare -, dar să câştige şi altele.