monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce mai promit parlamentarii clujeni

În ultima sesiune parlamentară, senatorii nu s-au prea sinchisit să legifereze şi au lăsat să treacă tacit proiecte importante, pasând astfel sarcina dezbaterii la Camera Deputaţilor.

În sesiunea parlamentară care a trecut activitatea senatorilor a constat în puţină muncă şi vacanţe. Mai mult, reprezentanții în camera superioară a Parlamentului au legiferat pentru ei şi s-au coalizat în faţa legii, uneori indiferent de culoarea politică.

Nu în ultimul rând, aleşii au emis o serie de pretenţii, în ciuda inactivităţii lor. În ceea ce îi privește pe senatorii clujeni, aceștia  au formulat declaraţii, întrebări şi interpelări, dar nu s-au putut lăuda la capitolul iniţiative legislative, nici măcar parlamentarii puterii. Rămâne astfel de văzut ce vor face în sesiunea parlamentară care tocmai a început și mai ales ce promisiuni le mai fac clujenilor.


Senatorul clujean liberal Alin Tișe spune că nu are de gând să facă vreun concurs de inițiative legislative, ci să promoveze mai ales acele inițiative care vin din partea partidului din care face parte, PNL.” Prioritățile mele vor fi cele ale PNL și vizează desigur proiecte legislative individuale, care vin de la cetățeni și sunt exprimate în audiențe, și toate acele proiecte pe care Partidul Național Liberal le va promova. Nu am de gând să fac concurs de proiecte în această sesiune parlamentară”, a declarat Alin Tișe.

În ultima sesiune parlamentară, Alin Tişe a avut 10 iniţiative, însă propunerile sale nu s-au concretizat în legi, liberalii fiind de altfel în opoziție.  Iniţiativele sale au vizat administraţia locală şi legislaţia în acest domeniu, dar şi alegerile parlamentare.


Astfel, dintre acestea vă reamintim o propunere pentru modificarea şi completarea Legii privind statutul aleşilor locali, o iniţiativă legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi o propunere privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. 

Senatorul UDMR de Cluj Laszlo Attila spune că principala sa prioritate este legată de domeniul economic, mai exact de Codul Fiscal. Senatorul are în vedere și o “restanță”, mai exact o inițiativă care vizează scutirea de la plata impozitului pe venit la personalul medical și asistenți sociali, la fel cum sunt scutiți de la plata impozitului pe venit programatorii.


În ultima sesiune parlamentară, Laszlo Attila a avut 12 iniţiative legislative, la cele mai multe fiind co-iniţiator, acestea fiind depuse la comisiile de specialitate, la Camera Deputaţilor sau Senat pentru dezbatere. Cele mai multe din iniţiativele sale au vizat domeniul sănătăţii, mai exact reforma în sănătate, senatorul fiind medic de profesie.

Dintre iniţiativele sale care vizează alte domenii amintim o propunere legislativă pentru înfiinţarea Colegiului Bijutierilor din România, o propunere legislativă pentru modificarea Legii drepturilor pacientului sau una pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare.


Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoș spune că principalele sale priorități vizează domeniul social. “Prioritatea PSD este Codul Fiscal. Trebuie să finalizăm cu Codul Fiscal în cursul acestei săptămâni, apoi trebuie finalizat tot ceea ce ține de legile electorale. Proiectele mele vizează mai ales sfera socială, pentru că din păcate în România există încă un grad mare de sărăcie”, spune  Cordoș.

Senatorul va avea în vedere inițiative care vizează domeniul sănătății și educației, de asemenea, iar pe de altă parte, parlamentarul clujean promite că va avea în vedere proiectele care îi vizează în mod direct pe clujeni- rampa ecologică și drumurile județene și infrastructura.


Senatorul PSD Alexandru Cordoş a avut 23 de iniţiative legislative în anul 2015, plasându-se printre cei mai activi parlamentari clujeni la capitolul proiecte de legi iniţiate şi promovate alături de alţi colegi ai săi. Unul din proiecte a devenit lege, cele mai multe fiind înregistrate la Senat pentru dezbatere sau trimise la Camera Deputaţilor.

Senatorul liberal Marius Nicoară nu a putut fi contactat până la închiderea ediției pentru a ne spune care îi sunt prioritățile în sesiunea parlamentară care a început.