monitorulcj.ro Menu
Politică

Mircea Geoană a lansat la Cluj Partidul Social Românesc (PSRO)

Preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a lansat joi, la Cluj, organizația județeană care va fi condusă interimar de fostul deputat PDL Mircia Giurgiu.

Mircea Geoană a subliniat că sistemul tradiţional de partide este într-o "fază de descompunere", iar România are nevoie de un sistem profund modificat de partide politice, indifferent că acestea sunt de dreapta sau de stânga.  

PSRO este un partid de stânga progresistă, care își dorește să coopteze și intelectuali, ceea ce - spune Geoană- nu a reușit să facă PSD.

"Dacă nu vom umbla la sistemul de partide din România, nu vom reuşi să înzdrăvenim nici administraţia statului român, nici economia României şi nici să luptăm cu uriaşa problemă a nedreptăţilor sociale şi a serviciilor publice esenţiale", a spus Mircea Geoană.

"Ne dorim să readucem oamenilor care au atât de multă nevoie de dreptate socială şi de o şansă corectă de reuşită în viaţă un partid care să-i reprezinte. Suntem şi vrem să fim reprezentanţii salariaţilor din România, a celor care se pregătesc să muncească, a celor care muncesc şi a celor care au muncit, azi pensionari. Şi vrem să fim o voce activă şi credibilă a tot ceea ce înseamnă capitalul românesc şi acţionariatul mic şi mijlociu din România, aflat într-o situaţie de dezavantaj strategic faţă de marele capital din străinătate", a adăugat Geoană. 

Etichete: mircea geoana psro