monitorulcj.ro Menu
Politică

CONDAMNAŢII cu PREJUDICII mari răsuflă UŞURAŢI. Senatul a RESPINS proiectul legii privind Agenţia Bunurilor Sechestrate. Cum au votat senatorii clujeni

Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins de Senat cu 66 de voturi "pentru", 6 abţineri şi 36 de voturi "împotrivă". Pentru a fi aprobat, erau necesare 84 de voturi pentru, întrucât proiectul de lege are caracter organic.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional. Săptămâna trecută, grupurile parlamentare au avut întâlniri pe această temă cu iniţiatorul - ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Proiectul de lege prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.


Proiectul de lege prevede că Agenţia facilitează urmărirea şi identificarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale. De asemenea, administrează, în unele cazuri, bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal, valorifică bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal, gestionează sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni.

De asemenea, se stipulează că agenţia gestionează şi ţine evidenţa sumelor de bani care fac obiectul sechestrului, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, precum şi a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părţii responsabile civilmente, care fac obiectul popririi.


Proiectul legislativ privind înfiinţarea unei agenţii specializate în recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni va fi un instrument la îndemâna judecătorilor şi procurorilor pentru a contribui la o valorificare mai bună a bunurilor sechestrate sau aflate în diverse forme de procedură penală, "nu numai la valorificarea dar şi la gestionarea şi la evidenţierea lor", iar agenţia ar putea deveni funcţională la sfârşitul acestui an, declara ieri ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a avut o întâlnire cu senatorii din cadrul grupului parlamentar social-democrat.


Puterea se face că lucrează

Îngroparea în Senat a proiectului de înființare a Agenției de gestionare a bunurilor sechestrate a stârnit o revoltă între partide.

Opoziția a acuzat Puterea că nu e în stare să asigure majoritatea și că actualul Executiv nu mai are nici măcar susţinerea propriilor parlamentari.


Liberalii au mai spus că au votat împotrivă pentru că nu le-au fost acceptate amendamentele la proiect. Mai mult, liberalii au susținut că prin această inițiativă PSD a vrut doar să arate că are proiecte care vizează susținerea justiției.

“Noi am votat împotrivă. Cei de la putere  vor să arate că luptă pentru recuperarea prejudiciilor, dar nu sunt în stare să explice cum exact. Nu ne-au fost luate în seamă anumite amendamente. Ceea ce s-a întâmplat de fapt în Senat ne-a arătat că Executivul nu mai are susținere, PSD își sabotează propriile proiecte, nu toți au susținut acest proiect”, a declarat senatorul PNL de Cluj Alin Tișe


Opoziția, un joc ieftin

De cealaltă parte, parlamentarii din majoritate spun că PNL face un joc ieftin și a votat la comanda împotrivă deși era un proiect important pentru țară.

"Am votat pentru, deși sunt unele prevederi cu care nu sunt de acord, în grupul senatorilor PSD s-a decis să votăm. Cu toate acestea unii colegi din majoritate și din opoziție au votat împotrivă, iar unii s-au abținut. Foarte mulți au lipsit. Sunt convins că în Cameră se va rezolva această situație", a încercat să explice votul de marți senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoș.

De asemenea, și reprezentanții UDMR au susținut acest proiect și l-au votat. “Noi vom avea amendamente la Camera Deputaților, dar în esență se poate spune că acum prosedurile legale sunt anevoiase, iar această agenție. Și în alte țări sunt astfel de instituții. Este o instituție la care te poți adresa când se fac abuzuri, cum este ANRP, de exemplu. Practic se urgentează posibilitatea valorificării cu acordul proprietarului sau cu acordul unei instanțe”, a declarat senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila. 

Etichete: condamnati senat