monitorulcj.ro Menu
Politică

Eurodeputatul Monica Macovei a trecut de la grupul popularilor la cel al conservatorilor

Eurodeputatul Monica Macovei a anunţat marţi că părăseşte Grupul Partidului Popular European şi se înscrie în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR).

Potrivit unui comunicat de presă, Partidului M10 condus de Monica Macovei a depus şi o adeziune la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR). Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor are 72 de membri din 15 ţări şi este cel de-al treilea grup ca pondere în PE, după cel al popularilor şi al socialiştilor.

"Vreau ca România să rămână în UE, iar Uniunea Europena să fie puternică şi unită, să aibă o politică de securitate care să ne protejeze şi pe noi, românii, şi pe tările din fostul bloc comunist. (...)Foarte important, am luat aceasta decizie pentru a contribui la întărirea democraţiei în ţara noastră, la întărirea rolului României în Uniune şi la securitatea şi independenţa României în contextul tendinţelor de control şi expansiune ale Federaţiei Ruse", a precizat Monica Macovei, potrivit sursei citate.


Un sondaj intern a arătat că peste 70% din membrii Partidului M10 doresc afilierea la partidul european Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, alături de partidul Conservator din Marea Britanie, condus astăzi de David Cameron şi în trecut de Margaret Thatcher, alături de partide reformiste din Polonia, Cehia, Letonia, Lituania sau Croaţia, se mai arată în comunicat.

Monica Macovei a câştigat al doilea mandat de eurodeputat în mai 2014, pe lista PDL. La scurt timp, a părăsit PDL, a candidat ca independent la preşedinţie şi a fondat partidul M10.

Etichete: monica macovei ppe