monitorulcj.ro Menu
Politică

Iohannis, criticat pentru amânarea deciziei privind formarea guvernului

România are nevoie urgentă de un guvern condus de un tânăr specialist din rândul partidelor, indecizia preşedintelui Iohannis poate duce la contestarea mandatului său, ceea ce ar fi "dramatic", iar partidele mari ar trebui să se dizolve dacă nu sunt capabile să găsească soluţii, susţine IPP.

Institutul pentru Politici Publice (organizaţie care nu a participat la consultările de vineri ale preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţi ai societăţii civile) critică suspendarea negocierilor pentru formarea unui nou guvern, susţinând că şeful statului a pus pe primul loc petrecerea weekendului.

"Consecvent cu recentul apel făcut preşedintelui Iohannis în seara zilei de miercuri de a intra în contact şi cu societatea civilă (cu cât mai mulţi oameni tineri din stradă) pentru a da un semnal simbolic în plus mai ales partidelor mari, nereformate şi necredibile, IPP consideră că orice altă consultare suplimentară necesară peşedintelui Klaus Iohannis trebuia făcută imediat, până la găsirea unei soluţii, indiferent de faptul că este weekend. Atragem atenţia că pe fondul situaţiei de contestare generalizată a clasei politice, indecizia şi aparenta degajare manifestate de preşedinte pot duce la contestarea sa şi implicit la solicitarea de a-şi depune mandatul, situaţie cu adevărat dramatică pentru establishmentul politic românesc", se arată într-un comunicat de presă remis duminică MEDIAFAX.


IPP susţine formarea rapidă a unui guvern condus de un reprezentat al noii generaţii de specialişti, dar care să fie membru al uni partid şi nu tehnocrat.

"Faţă de alte voci din organizaţiile neguvernamentale consacrate pe care staff-ul prezidenţial le-a selectat pentru discuţia de ieri, Institutul pentru Politici Publice, având experienţa luării deciziilor politice în parlament, pledează pentru un Guvern condus de un reprezentant al noii generaţii de specialişti cu solidă pregătire economică dar care să fie în acelaşi timp, fără să fi făcut bravadă de acest lucru, şi membru al unui partid politic astfel încât să se înceapă şi reconstrucţia internă a partidelor", menţionează sursa citată.


Reprezentanţii IPP mai spun că aceasta trebuie să fie prioritatea şefului statului, pe care îl acuză că a făcut concesii pentru a fi pe placul interlocutorilor. "De altfel acesta a fost şi mesajul iniţial al preşedintelui când a iniţiat consultările de săptămâna trecută. Constatăm că pe parcurs a extins tematica subiectelor de discuţie pentru a face pe placul interlocutorilor deşi abordarea acestora, deosebit de relevante, de altfel, excede prerogativele sale constituţionale. Sperăm că va avea consecvenţa şi fermitatea necesare să le menţină în atenţie în relaţie cu partidele/Parlamentul şi cu noul Guvern şi că va comunica, într-un timp rezonabil, societăţii, rezultate concrete din lista temelor preluate direct de către domnia sa", se mai arată în comunicatul IPP.

IPP critică şi partidele mari, incapabile să promoveze tineri specialişti cu reputaţie, şi le recomandă să se dizolve dacă nu sunt în stare să găsească soluţii. "Partidele - cele care înţeleg mesajul oamenilor şi se reformează - reprezintă singura expresie consacrată pentru exercitarea democraţiei şi a reprezentării între alegeri astfel că, dacă partidele mari româneşti nu sunt capabile să găsească niciun tânăr membru ne-discreditat şi credibil în domeniul său de activitate, le sugerăm să se dizolve pentru a fi cu adevărat o trezire la realitate în societatea românească", mai precizează IPP.