monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dâncu nu a fost audiat la Comisii: Acesta a suferit o cădere de calciu

Audierea în comisiile parlamentare a lui Vasile Dâncu, propus pentru postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost amânată pentru că acesta a suferit o cădere de calciu, potrivit unor surse politice.

Potrivit surselor citate de Mediafax, Vasile Dâncu se afla deja în Parlament şi se pregătea de audieri, care ar fi urmat să aibă loc începând cu ora 18.00, însă nu s-a simţit bine şi a amânat intrarea în comisii, fiind avizat înaintea lui şeful propus al Cancelariei prim-ministrului, Ioan Dragoş Tudorache. 

După ce aceste audieri au fost finalizate, Vasile Dâncu a hotărât să nu mai apară în faţa comisiilor din cauza stării sale.


Potrivit surselor politice citate, Vasile Dâncu a suferit o cădere de calciu, pe fondul oboselii.

În aceste condiţii, audierea lui Vasile Dâncu în comisiile de administraţie publică a fost reprogramată pentru marţi dimineaţă, la ora 9.00.


Anunţul în acest sens a fost făcut de preşedintele Comisei de administraţie din Camera Deputaţilor, Victor Paul Dobre.

Vasile Dâncu a fost consultat la Parlament de un echipaj SMURD care este detaşat permanent la această instituţie, după care a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă.


Sursele citate au declarat că, ajuns la spital, Dâncu a solicitat să meargă la o clinică privată pentru a face investigaţii, iar la acest moment starea sa este stabilă.