monitorulcj.ro Menu
Politică

Medicul clujean Patriciu Achimaș Cadariu, avizat favorabil de comisiile din Parlament

Medicul Patriciu Achimaș Cadariu, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a primit luni aviz favorabil, în urma audierii în comisiile parlamentare de specialitate, fiind înregistrate 25 de voturi ''pentru'' și o abținere.

"Pacientul a rămas în centrul preocupărilor mele. Mi-am desfășurat activitatea într-un sistem de sănătate, nu într-un mod abstract", a declarat acesta, la audieri.

El le-a spus parlamentarilor din Comisiile reunite de sănătate că își dorește ca activitatea sa să fie desfășurată cu transparență și colaborare.


"Nu cred în oameni providențiali, nu sunt un om providențial. Am un mandat definit în timp și spațiu", a afirmat Cadariu.

În opinia acestuia, este necesar a fi dezvoltat un program de educație pentru sănătate și profilaxie. "Doar într-o echipă vom putea reuși să parcurgem acest an cu succes", a arătat medicul.


Potrivit acestuia, campania de vaccinare nu merge fără educarea populației, în care să fie implicată și societatea civilă și chiar Biserica.

Referindu-se la legea Sănătății, el a mai afirmat că trei paliere sunt foarte importante: medicina școlară, cea comunitară și malpraxisul. "Este nevoie de timp. În acest moment mă abțin de a da un termen, nu poate fi mai repede de a doua jumătate a anului viitor", a spus acesta.


Patriciu Achimaș Cadariu a susținut remunerarea suplimentară a personalului medical implicat în îngrijirea răniților de la Colectiv.