monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce spune UDMR despre extremistul Beke Istvan Attila

Beke Istvan Attila este preşedintele filialei din Târgu Secuiesc a ”Mişcării de Tineret 64 de Comitate”, spune liderul UDMR, Kelemen Hunor, care condamnă ”intenţia actului de violenţă ce urma să fie pus în practică” de acesta, precizând că Uniunea se delimitează ferm de manifestările extremiste.

Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, marţi, doar convieţuirea paşnică, respectul reciproc şi toleranţa pot călăuzi România pe calea ei spre prosperitate şi spre un viitor construit temeinic.

”UDMR condamnă intenţia actului de violenţă care, conform informaţiilor apărute în presă, urma să fie pus în practică de către preşedintele filialei din Târgu Secuiesc a «Mişcării de Tineret 64 de Comitate» pe 1 Decembrie, sub forma unui atentat. UDMR condamnă actele de violenţă de orice natură şi se delimitează ferm de manifestările extremiste, surse ale relaţiilor tensionate dintre comunităţi. Considerăm că doar convieţuirea paşnică, respectul reciproc şi toleranţa pot călăuzi România pe calea ei spre prosperitate şi spre un viitor construit temeinic de comunităţile care o alcătuiesc”, a arătat, în comunicat, Kelemen Hunor.


El a subliniat că UDMR consideră instrumentele democraţiei parlamentare şi cele ale dialogului politic drept singurele instrumente legitime.

Liderul Uniunii şi-a manifestat, totodată, speranţa că demersurile autorităţilor competente vor fi corecte în ceea ce priveşte investigarea acestui caz şi i-a îndemnat pe actorii vieţii publice ”la o abordare calmă şi responsabilă a problemei în cauză”.


Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a arătat, marţi, într-un comunicat de presă, că un bărbat, membru marcant al extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" din Ungaria, a fost reţinut, după ce acesta ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

Surse judiciare au declarat că procurorii DIICOT au făcut, în noaptea de luni spre marţi, mai multe percheziţii care au început ca un control de verificare pe articole pirotehnice, pentru a preveni incidente ce s-ar fi putut produce la manifestările organizate de Ziua Naţională.


Anchetatorii îi monitorizau însă din octombrie pe Beke Istvan Attila (40 de ani), membru al formaţiunii extremiste "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" din Ungaria, şi complici ai acestuia, fiind astfel percheziţionat şi locul în care existau informaţii că acesta ar avea numeroase articole pirotehnice şi chiar materiale explozive.

Anchetatorii au găsit la percheziţii 210 materii explozive de categoriile II şi III, dispozitive electronice de iniţiere, temporizor al impulsurilor electronice, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte folosite de conductorii de blindaje militare, precum şi un amplificator de imagine.


Beke Istvan Attila nu reuşise să asambleze materiile explozive şi dispozitivele atunci când au avut loc percheziţiile. Dispozitivul, dacă ar fi fost asamblat, cu materiile explozive pe care le avea la dispoziţie şi cu acţionare de la distanţă, putea produce victime, au precizat surse din rândul anchetatorilor.

Bărbatul amenajase şi un poligon de tragere, însă nu au fost găsite şi arme de foc sau dintre cele pentru care este necesară autorizarea. De asemenea, au fost găsite la percheziţii şi aproximativ 400 de articole pirotehnice.


Anchetatorii vor cere unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti arestarea preventivă a bărbatului, pentru tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

"Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom - HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităţilor maghiare din afara Ungariei şi pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizaţiei radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.