monitorulcj.ro Menu
Politică

Pensiile speciale revin. Parlamentarii ar putea adopta proiectul săptămâna aceasta

Deputaţii și senatorii îşi fac singuri un cadou: pensiile speciale la care nu renunță. Parlamentarii au dat un nou raport pe proiectul de lege care le acordă indemnizații speciale după ce s-au pensionat.

În cadrul unei şedinţe cu uşile închise, parlamentarii din comisia de statut au dat un nou raport pe proiectul de lege, care ar putea fi adoptat chiar săptămâna aceasta.

Propunerea legislativă, semnată de un grup de 30 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL şi UDMR, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judetene care au vârsta standard de pensionare vor beneficia de pensii speciale, prevederea aplicându-se şi celor care au deţinut astfel de funcţii anterior intrării în vigoare a actului normativ.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară.

Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se mai arată în proiect.

Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.