monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce fac europarlamentarii români la Bruxelles

Europarlamentarul Adina Vălean are cea mai scăzută prezenţă la voturile din plenul Parlamentului European în 2015 - dintre membrii români ai PE- 62,02%, în timp ce pe primul loc într-un top al prezenţei la vot a eurodeputaţilor români se află Cristian Preda, cu prezenţă de 99,37%. Europarlamentarul clujean Daniel Buda se află pe locul 5 în ce privește prezența la vot.

Eurodeputatul independent Cristian Preda, membru al grupului Partidului Popular European (PPE), a avut cea mai mare prezenţă la voturile din PE, respectiv 99,37%, potrivit datelor de pe VoteWatch.eu.

Preda a luat cuvântul în plenul PE de 88 de ori, a colaborat în calitate de raportor la Raportul anual 2014 privind drepturile omului şi democraţia în lume şi politica Uniunii Europene în această privinţă, a realizat alte trei rapoarte, precum şi două recomandări în calitate de raportor alternativ, potrivit datelor de pe site-ul Parlamentului European.


Cristian Preda a emis trei avize în calitate de raportor pentru aviz, un aviz în calitate de raportor alternativ pentru aviz, a făcut 117 propuneri de rezoluţie şi a formulat trei întrebări parlamentare.

Pe locul doi este Csaba Sogor, eurodeputat UDMR şi membru în PPE, cu 99,2% prezenţă în 2015. Csaba Sogor a emis un aviz referitor la fondurile structurale şi de investiţii europene şi buna guvernanţă economică, a luat cuvântul în plen de 107 ori, a făcut 48 de propuneri de rezoluţii, cinci declaraţii scrise şi a adresat zece întrebări parlamentare.


Liberalul Traian Ungureanu, membrul al PPE, a înregistrat în 2015 prezenţă la vot de 99,11%, a făcut trei rapoarte în calitate de raportor alternativ, un aviz în calitate de raportor pentru aviz şi a luat cuvântul în plen de 50 de ori.

Ungureanu a făcut 14 propuneri de rezoluţie şi a adresat 12 întrebări parlamentare.


Fostul preşedinte al PNL, Theodor Stolojan, a avut în 2015 prezenţă la vot de 97,86%. Eurodeputatul, membru al PPE, a făcut un raport referitor la raportul anual privind fiscalitatea, în calitate de raportor alternativ şi o declaraţie scrisă pe tema e-sănătăţii.

Theodor Stolojan a avut anul trecut 31 de luări de cuvânt în plenul PE şi a adresat o întrebare parlamentară pe tema implementării legii germane privind salariul minim. El se află astfel pe locul IV.


Următorul în top este Daniel Buda, liberal şi membru al PPE, cu 97,81% prezenţă la vot în anul anterior. Buda a luat cuvântul în plen în 2015 de 321 de ori şi a adresat 371 de întrebări parlamentare.

De asemenea, Daniel Buda a formulat nouă propuneri de rezoluţie, două declaraţii scrise, a făcut un raport în calitate de raportor alternativ şi două avize în calitate de raportor alternativ pentru aviz.


În ce privește cea mai scăzută prezență, pe prima poziţie se află Adina Vălean, membră PPE şi PNL, care a fost prezentă în 2015 în proporţie de 62,02% la voturile din Parlamentul European, a emis un aviz privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, a luat cuvântul în plen de 73 de ori şi a adresat cinci întrebări parlamentare.

Pe locul doi, în funcţie de prezenţa scăzută la vot, se află Dan Nica, prezent la 64,39% din voturile din plenul PE.