monitorulcj.ro Menu
Politică

Nu se mai satură: Parlamentarii vor să își mărească din nou salariile

După ce au încheiat anul 2015 votându-și pensii speciale, parlamentarii și-au început noul an punând pe lista de priorități a lunii februarie majorarea propriilor salarii. Ce spun aleșii clujeni despre acest proiect?

Controversata ordonanţă de urgenţă privind creşterea indemnizaţiilor pentru înalţii demnitari (primul ministru, președintele României și membrii Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului) urmează să fie reluată în discuție, în cadrul comisiilor de la Camera Deputaților, cameră decizională.

În contextul dezbaterii acestei ordonanţe, este readusă în discuţie amendarea actului normativ astfel încât majorările să fie aplicate şi deputaţilor şi senatorilor, care s-au arătat nemulţumiţi anul trecut pentru că nu au fost incluşi printre categoriile de demnitari, ci doar membrii Birourilor permanente. Ordonanţa ar urma să fie dezbătută la începutul sesiunii din februarie, într-o şedinţă comună a comisiilor de muncă şi buget-finanţe. Unii aleși susțin pe față acest proiect, în timp ce alții- fiind an electoral – se feresc să spună că nu îl vor vota, cu toate că și ei vor beneficia de majorare.


Un proiect respins la Senat

Ordonanţa, emisă în vara anului trecut de Gabriel Oprea, în calitate de premier interimar, a fost respinsă de Senat în 18 noiembrie 2015, dar stă în sertarele comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor. Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoș explică de ce a respins PSD acest proiect, când a fost dezbătut în camera superioară a Parlamentului.

„Nu am susținut acest proiect, noi l-am respins în Senat și din câte știu, nici la Camera Deputaților nu va fi susținut de PSD. Și PNL a respins acest proiect. Eu susțin proiectul privind salarizarea unitară, așa cum am mai spus. Nu cred că trebuie priviligiate anumite categorii sociale, majorând doar salariile unora”, a spus Cordoș.


Pretenții de parlamentar

În PSD părerile sunt împărțite însă, unii social democrații considerând că acest proiect vine să echilibreze veniturile în rândul politicienilor.

“Cred că trebuie să avem o dzbatere serioasă, în primul rând, pe acest subiect. Vor fi alegeri, numărul parlamentarilor va fi mai mic după următorul scrutin și trebuie să existe dezbateri serioase. Un parlamentar are în jur de 4.700 de lei, or eu consider că trebuie să se ajungă la un echilibru. Pe de altă parte, nu cred că trebuie să vorbim doar de majorări, ci și de sancțiuni pentru parlamentarii care nu merg la vot, care au absențe, care nu își fac treaba”, a declarat deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea.


Teoretic, liberalii spun nu

Liberalii se feresc să susțină acest proiect deși și ei se numără printre parlamentarii care vor beneficia de aceste privilegii.

„Susțin majorarea salariilor doar dacă avem o lege a salarizării unitare. Nu susțin acest proiect în sine, nu îl voi vota, exact ca la legea pensiilor. Atunci PNL a votat împotrivă. Cred că nu ar fi corect față de alte categorii sociale, cum a fost și în cazul pensiilor speciale. Probabil că unii parlamentari s-au gândit să promoveze un astfel de proiect pentru că nu vor mai prinde alt mandat. Dar nu cred că trebuie susținut, mai ales în acest an, an electoral”, a declarat deputatul PNL de Cluj Adrian Oros.


„Acest proiect controversat a fost respins la Senat, eu îl susțin în sensul creșterii indemnizațiilor pentru cei cu funcții din Parlament, pentru președinte, prim-ministru, miniștri. Dar acum, în perioada următoare vor fi discuții mai întâi în comisii, abia apoi în plen”, a spus, la rândul său deputatul PNL de Cluj Radu Zlati.

O propunere de bun simț?

Pe de altă parte, deputatul fost PC, actual ALDE Ioan Moldovan spune că va susține acest proiect dacă va fi unul de bun simț. „Nu spun că nu susțin acest proiect, dar nu s-a discutat la nivelul partidului. Eu însă îl voi susține atâta timp cât propunerile vor fi de bun simț. Nu mi se pare normal ca un președinte sau un premier să aibă un salariu de trei ori mai mare ca al unui parlamentar. Sau de asemenea, în alte țări europene, salariile parlamentarilor sunt mult mai mari decât ale noastre, cred că trebuie să existe un echilibru”, a spus Ioan Moldovan.


Cât ne costă pe noi, concret

Majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor ar genera, în mod automat, şi majorarea indemnizaţiei de şedinţă, cheltuielile de transport şi, implicit, suma forfetară care este stabilită la 1.5% din indemnizaţia parlamentarilor.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, membru în comisia de buget, a explicat zilele trecute că majoritatea parlamentară care a susţinut vechiul Guvern a discutat posibilitatea de a majora şi salariile parlamentarilor, ca să nu mai fie o diferenţă atât de mare între salariile celor din Biroul Permament şi ale celorlalţi deputaţi. "Ordonanţa a venit cu raport de respingere (de la Senat - n.r), dar vedem că partidele care au susţinut Guvernul Ponta vor să extindă majorarea indemnizaţiilor şi pentru parlamentari. (...) În prezent, salariul net al chestorilor este 13.000 de lei, dacă parlamentarilor le-ar majora salariile la 11.500-12.000 de lei, suma netă care ar ieşi din buget ar fi 250 de milioane, automat se majorează şi alte sume care sunt legate de indemnizaţia parlamentarilor", a declarat Ialomiţianu.