monitorulcj.ro Menu
Politică

Florin Piersic, curtat de PSD să candideze la alegerile parlamentare. "La politicieni nici nu le spun mulţumesc, că n-am de ce"

Actorul Florin Piersic a declarat, duminică, că a aflat că PSD ar intenţiona să îl propună candidat la alegerile parlamentare, actorul precizând că nu îl interesează niciun partid politic, iar politicienilor nici nu le spune "mulţumesc", pentru că nu are motive.

Florin Piersic

Piersic a declarat pentru Mediafax că nu are nicio treabă cu politica şi nici nu-l cunoaşte pe deputatul Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora. El a amintit şi despre faptul că Vadim Tudor (PRM) i-ar fi propus să meargă la Bruxelles pentru un post de europarlamentar.

"Eu cu politica nu am nici de aici şi până în colţ. La politicieni nici nu le spun mulţumesc, că n-am pentru ce să le mulţumesc, că nu mi-au făcut nimic şi n-am nimic nevoie de la ei. Nimic. Eu ţin la poporul ăsta, ţin la toţi care vor binele ţării, dar nu pot să mă duc eu (în politică, n.r.)", a spus, pentru Mediafax, actorul Florin Piersic.


Actorul a precizat că, din punct de vedere politic, nu îl interesează niciun partid.

"PSD nu a stat niciodata bine în diaspora, dar anul acesta vom face o figura frumoasă. Ne dorim să avem candidaţi cu mare notorietate şi am iniţiat discuţii cu Tudor Gheorghe şi Florin Piersic să devină candidaţii nostri. Ştiţi doar că atat domnul Tudor Gheorghe, cât şi marele Florin Piersic sunt prieteni ai noştri şi suntem în negocieri avansate cu dumnealor, pentru a deveni candidaţii noştri în diaspora", declarase, pentru ziarulprofit.ro, o publicaţie din Argeş, deputatul Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora.


Monitorul de Cluj a scris încă de săptămâna trecută că în căutare de voturi, sub pretextul că vor înnoire, principalale partide politice declanșează operațiunea de racolare a unor personalități care nu fac însă parte din viața politică. Atât PSD, cât și PNL vor să vină la alegerile locale cu nume noi, astfel că și-au propus să racoleze reprezentanți ai societății civile și din mediul academic și economic în ideea că mai strâng electorat. După ce PNL a anunțat în urmă cu câteva zile că va aloca o treime din lista de consilieri oamenilor noi, și PSD iese “la vânătoare” de personalități: se caută oameni care şi-au construit o bună imagine în domeniul lor. Strategia numelor noi are un scop clar - câştigarea de voturi în rândul electoratului care până acum nu avea simpatii între social democraţi.