Politică
DNA cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea în dosarul DIPI
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetați foști șefi ai DIPI.
"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, la data faptei viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit", se arată într-un comunicat al DNA.
DNA precizează că, la 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, și Gabriel-Nicolae Pavel, șef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.
"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție. Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august — octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat în modalitatea de mai sus", susțin procurorii.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.