monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum au reușit PSD și PNL să scape de consilierii care munceau

Principalele partide politice au reușit să își faca echipe pentru Consiliul Local cu anonimi, singurii care s-au remarcat în fața clujenilor rămânând fără susținere.

Social democrații și liberalii au prezentat zilele acestea primele liste de candidați pentru Consiliul Local. Astfel, o serie de persoane necunoscute până în prezent vor un mandat în Consiliul Local Cluj-Napoca, susținute fiind de conducerea locală.

În schimb, nume consacrate deja și persoane vocale în forul local au fost trase pe linie moartă. 


Bîldea, „aranjat” de colegi

Dacă în cazul retragerii Claudiei Anastase (PSD) a fost vorba de “o decizie personală”, în cazul lui Ioan Bîldea (PNL), a fost vorba de votul colegilor săi de partid. Mai exact, dintr-o listă de aproximativ 60 de persoane, consilierul liberal nu a strâns suficiente voturi astfel încât să ajungă între cei 39 de candidați. Cel puțin așa explică liderii liberalilor clujeni. “Aceasta a fost decizia colegilor, s-a decis prin vot în cazul lui Ioan Bîldea, ca în cazul tuturor colegilor. A fost o decizie liberă, exprimată prin vot”, a spus unul dintre reprezentanții conducerii PNL Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Același lucru l-a susținut și co-președintele PNL Cluj, Marius Nicoară care a subliniat că Ioan Bîldea a fost pe buletinele de vot, dar a strâns puține voturi.


“Nu mi s-a comunicat nimic oficial, dar știu că nu sunt pe acea listă de 34 de persoane, nu am nicio explicație logică pentru acest lucru. Probabil au considerat că nu am fost suficient de activ. Nu am participat la acea ședință, nu am vorbit cu cei din conducere”, a spus zilele trecute Ioan Bîldea.

Aurelia Cristea, eclipsată de Anastase

Săptămâna trcută și PSD scăpa de singurul consilier PSD vocal Claudia Anastase. Aceasta și-a retras intenția de  a candida după ce inițial a spus că își mai dorește un mandat. Printre altele, Anastase era acuzată că nu a făcut suficient opoziție în forul local.


Se pare că aceasta nu a avut susținerea organizației municipale a PSD (care este condusă de candidatul PSD la Primărie Aurelia Cristea), acuzată fiind, printre altele, că nu a făcut suficient opoziție. Potrivit acesteia, atitudinea și unele atacuri venite în ultima vreme din partea unor colegi de partid au creat o atmosferă care au determinat-o să nu își mai dorească un mandat în CL.

Traseiști sau certați cu legea, pe listele PSD și PNL la locale

Liberalii și social democrații nu au în schimb rezerve să trimită în cursa pentru unele primării din județ nume șifonate.


Astfel, un primar PNL care mai vrea un mandat  este “certat cu legea”, mai exact primarul de la Râșca- Ioan Morar. Primarul de la Baciu, social democratul Ioan Florin Mureșan s-a aflat în vizorul ANI.

Ioan Morar, primarul comunei Râșca a fost condamnat în noiembrie anul trecut de Judecătoria Huedin la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Sentința nu a fost însă definitivă, putând fi atacată.


Anul trecut, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către primarul comunei Baciu, Ioan-Florin Mureşan (PSD), ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Acesta a atacat însă decizia ANI la Curtea de Apel.

De asemenea, săptămânile trecute, social democrații au mai anunțat 17 candidați la primăriile din județ. Astfel, candidatul cu care social democrații vor să câștige Primăria Feleacu, Gabriel Costea, a fost liberal – din tabăra veche a PNL- și a trecut la PSD cu toată organizația locală.  Costea a fost candidatul USL la Feleacu și la alegerile din 2012, însă din partea PNL.  

O situație asemănătoare este și la Luna. Aici, candidatul PSD este Aurel Giurgiu, care, la rândul său a trecut de la PNL la PSD, numai că acesta provine din tabăra foștilor democrat liberali.