monitorulcj.ro Menu
Politică

Partidul Monicăi Macovei nu mai vrea numiri politice în funcții publice

Partidul M10 protestează împotriva numirilor politice prin concursuri formale și cere guvernului Cioloș depolitizarea și eficientizarea imediată a managementului instituțiilor și întreprinderilor de stat prin organizarea de concursuri corecte.

Reprezentanții Partidului M10 atrag atenția asupra rezultatelor dezastruoase obținute de către candidații la concursul organizat de Casa Națională de Sănătate pentru ocuparea funcțiilor de președinți - directori generali în deconcentratele județene  ale instituției, care demonstrează că politizarea managementului instituțiilor de stat este principala cauză a risipirii și a deturnării  banului public.

“Mai cu seamă că 27 dintre candidați (unii cu punctaje de 0 sau 1 din 70 puncte posibile) erau actualii interimari numiți politic, care conduceau încă din toamnă filialele județene și aveau pe mână cele 6 miliarde de euro alocate de la buget acestei instituții, bani care sunt parte din taxele și impozitele plătite de către cetățeni și care, prin actualul management politizat, suspectăm că, în bună parte, alimentează clientela de partid a actualului arc guvernamental”, spune Adela Mîrza, coordonatorul regional al M10.


Astfel, partidul Monicăi Macovei cere guvernului Cioloș depolitizarea și eficientizarea imediată a managementului instituțiilor și întreprinderilor de stat prin organizarea de concursuri corecte  cu posibilitatea participării tuturor specialiștilor calificați și îndrituiți pe criterii de performanță personală, care să câștige pe merit aceste demnități.