Politică
Nemulţumiri legate de fondurile europene
România finanţează statele dezvoltate din Europa, susţine liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care menţionează că în primii patru ani de la aderare, rata de absorbţie a fost de doar 7%, cea mai mică dintre noile state membre.
“România trebuia să primească, în perioada 2007-2013, fonduri europene în valoare totală de 23,3 miliarde euro. În primii patru ani de la aderare, rata de absorbţie a fost de doar 7%, cea mai mică dintre noile state membre. Rata medie de absorbţie a banilor europeni, în această perioadă, la ţările care au aderat după 2004, a fost de 17%; ne-a depăşit chiar şi Bulgaria!”, a declarat Lăpuşan. De asemenea, potrivit liderului PSD Cluj, deşi România stă bine în ceea ce priveşte nivelul proiectelor depuse (10,4 mld. euro – 45% din fondurile totale), banii absorbiţi efectiv sunt foarte puţini. Pe de altă parte, mai spune Lăpuşan, “în loc să beneficiem de banii europeni (nerambursabili) pentru a ne accelera dezvoltarea şi a ajunge din urmă statele bogate din vestul continentului, am ajuns să le finanţăm noi pe acestea”. A.M.C.