monitorulcj.ro Menu
Politică

ANI cere revocarea din funcție a deputatului Ioan Moldovan, declarat definitiv în incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a solicitat Camerei Deputaților revocarea din funcție a deputatului de Cluj Ioan Moldovan (ALDE), precum și constatarea interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice pe o perioada de trei ani, după ce instanța supremă a decis definitiv că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat al ANI, în temeiul prevederilor art. 25, alin. (2), respectiv ale art. 26, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 176/2010, Agenția a comunicat Camerei Deputaților raportul de evaluare a stării de incompatibilitate în cazul deputatului Ioan Moldovan, rămas definitiv și irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 23 martie 2016.

La data de 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul lui Ioan Moldovan împotriva unei decizii a Curții de Apel Cluj, cu consecința menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia.


Agenția Națională de Integritate a constatat, la 12 martie 2014, că Ioan Moldovan a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, începând cu data de 20 decembrie 2012, deține simultan cu funcția de deputat și calitatea de administrator la SC Elian Restaurant SRL, încălcând prevederile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Deputatul Ioan Moldovan susține că deși respectă legislația românească, va merge la CEDO pentru a ataca această decizie.


“Mi se pare că ne apropiem de ridicol, potrivit acestora eu sunt deputat și administrator în același timp. Această firmă despre care vorbește ANI nu mai există de opt ani. Respect legislația românească, dar nu pot să accept așa ceva. Pregătesc actele pentru CEDO, suntem mai mulți parlamentari care ne vom adresa CEDO”, a spus Ioan Moldovan.