monitorulcj.ro Menu
Politică

Mircea Geoană l-a lansat pe Mircia Giurgiu în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca

Mircea Geoană a fost prezent sâmbătă la Cluj-Napoca, pentru a lansa candidații la alegerile locale din 5 iunie. Principalul candidat este Mircia Giurgiu, care va intra în cursa pentru Primărie.

Foto Saul Pop

Președintele PSRO Mircea Geoană a lansat sâmbătă și candidații la funcţia de primar pentru 25 de localităţi din judeţul Cluj. Lista acestora se va definitiva până în 26 aprilie. De asemenea, PSRO țintește la Cluj și obținerea unor funcții de consilieri locali în cât mai multe localități.

“Iată că am reușit să constituim deja peste 25 de organizații, este posibil să avem probleme în vreo patru sau cinci comune, unde este posibil să nu avem candidați. In rest, peste tot pregătim liste și le vom prezenta până în 26 aprilie. Trebuie să le spunem oamenilor că își vor alege reprezentanții pentru patru ani, trebuie să mergem în fața lor cu soluții, nu cu promisiuni”, a declarat Mircia Giurgiu, liderul PSRO Cluj.


“Definiția nebuniei este să tot repeți mereu același lucru și să aștepți ca rezultatul să fie altul. Apelul meu către români este să nu mai voteze din inerție, pentru că există alternative la PSD, PNL, UDMR, există o șansă reală de schimbare”, a spus, la rândul său, Mircea Geoană care își propune ca în 2019-2020 PSRO să fie principala putere politică în România.

Dintre principalele puncte ale programului PSRO la Cluj amintim realizarea CMID, dezbateri publice pe tema fluidizării traficului, asigurarea de utilități tuturor localităților din județul Cluj, subvenții pentru chirii, pentru tinerii până la 35 de ani din partea Primăriei Cluj-Napoca precum și alocări de fonduri pentru analize gratuite și rapide ale contribuabililor.


Zilele trecute, președintele PSRO Cluj, fostul deputat Mircia Giurgiu, a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). El a contestat raportul elaborat de inspectorii ANI prin care a fost declarat în conflict de interese.

Mircia Giurgiu a fost acuzat de ANI că în mandatul său de deputat pe care l-a deţinut în în legislatura 2008-2012, ar fi încheiat un contract, prin care și-a angajat fratele în funcția de șofer în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând dispozițiile art. 70 și art. 71 din legea nr. 161/2003. În baza contractului, fratele său ar fi obţinut venituri salariale în cuantum total de 13.975 lei.


În 2008, Giurgiu a ajuns în Camera Deputaților pe listele PDL, iar în 2011 a activat o perioadă ca independent. Ulterior s-a înscris în PSD, până la încheierea mandatului.  Mircia Giurgiu a candidat și la alegerile locale din 2012, ca independent.