monitorulcj.ro Menu
Politică

Negocierile PSD cu ALDE s-au împotmolit

Social democrații clujeni nu au ajuns încă la niciun acord cu ALDE Cluj pentru alegerile locale din 5 iunie, astfel că negocierile sunt acum în impas. Reprezentanții celor două partide așteaptă sondajul ALDE realizat în județul Cluj care ar putea fi gata în două zile.

Totodată, miercuri seară este și termenul până la care social democrații și reprezentanții ALDE trebuiau să stabilească însemnul electoral sub care vor candida la alegerile locale.

Astfel, se pare că social democrații s-au grăbit să anunțe în conferința de presă de zilele trecute că până miercuri vor încheia negocierile pentru locale și mai ales dacă Aurelia Cristea va fi retrasă din cursa pentru Primăria Cluj-Napoca.


Până la încheierea discuțiilor, Remus Lăpușan repetă aceeași propoziție: „În acest moment, Aurelia Cristea este candidatul PSD”, în ciuda faptului că numele de pe buzele tuturor pentru Primăria Cluj este Octavian Buzoianu, independentul care și-a anunțat candidatura la Primărie săptămâna trecută.

Octavian Buzoianu ar putea intra în locul Aureliei Cristea în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca din cauza faptului că în sondaje aceasta stă foarte prost. De altfel, zilele trecute, Cristea nu infirma această informație, recunoscânbd chiar că "în politică este posibil orice".


La rândul său, președintele PSD Cluj Remus Lăpușan nici nu infirma, nici nu confirma eventuale schimbări, în contextul în care PSD va încheia o alianță electorală.