monitorulcj.ro Menu
Politică

Vakar Istvan nu va deschide lista UDMR pentru Consiliul Județean Cluj

La întâlnirea Consiliului Reprezentanților Județeni ai UDMR care s-a desfăşurat vineri au fost stabilită ordinea candidaților la Consiliul Județean Cluj. Cei prezenți la întâlnire au decis cu vot secret cine va fi pe primele locuri pe lista pentru Consiliul Județean Cluj.

La întâlnire au participat în jur de 130 de persoane, dintre care 118 aveau drept de vot.

Cei cu drept de vot au decis că primul loc va fi încredințat lui Deák Ferenc, președintele executiv la Organizația Județeană Cluj a UDMR, pe al doilea loc va fi Vákár István, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj. Pe locul al treilea a fost votat Balla Ferenc, consilier local în comuna Bonțida, locul patru aparține lui Lörinczi Zoltán, consilier județean, iar pe locul cinci se află Enyedi Tamás vicepreședintele pe probleme de tineret în cadrul organizației județene a UDMR Cluj.


Locul șase va fi ocupat de Keizer Robert, președintele Partidului Civic Maghiar, cum a declarat Csoma Botond, președintele UDMR Cluj. Pe următoarele locuri s-au clasat Szőcs Endre coordonator credite, Kinizsi Zoltán directorul adjunct la Sala Polivalentă Cluj-Napoca, Szász Endre Lóránd avocat, Okos-Rigó Dénes consilier județean, profesor la Colegiul Ady Endre din Sâncraiu și Ferencz István consilier județean, profesor la Școala Generală din Unguraș.

Vakar Istvan explică însă că ordinea pe lista pentru Consiliul Județean nu are nicio legătură cu “vreun grad”, fiind vorba doar de un protocol al UDMR, potrivit căruia și alți reprezentanți UDMR din județ să fie scoși în față.


“Practic au am fost primul pe listă, ca număr de voturi, dar la nivelul UDMR s-a stabilit ca și alte persoane să iasă în față. S-a mers pe ideea ca un coleg din județ să fie primul, urmat pe locul al doilea de cineva din municipiul Cluj-Napoca, apoi din nou cineva din județ și tot așa. Aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile, eu sunt în continuare propus pentru funcția de președinte al CJ”, a explicat Vakar Istvan.

La dezbateri a fost prezent și Kovács Péter, președintele executiv UDMR care a declarat că solidaritatea ar trebui să fie cuvântul cheie.