monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan candidează la Primăria Cluj-Napoca

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a anunţat luni dimineaţă pe Facebook că va candida independent atât la Primăria Cluj-Napoca, cât și la Consiliul Local Cluj-Napoca.

“Pe puterile mele, pe banii mei, susținut de prietenii și oamenii care cred în adevărurile demascate public cu privire la hoțiile politice de la Consiliul Județean Cluj, am decis să candidez independent atât la Primăria Cluj-Napoca, cât și la o poziție de consilier local în Consiliul municipiului. Am promis că voi candida, am anunțat public acest lucru și sunt bărbatul care se ține de cuvânt. Nu mă sperii eu de câțiva hoți politici și de cei înregimentați să le fie sluguțe, să le scoată castanele din foc în numele unei clamate voințe politice de urmările căreia este plin Codul Penal de prevederi”, sună anunţul de candidatură al fostului preşedinte al CJ Cluj.

Seplecan spune că în perioada următoare va porni campania de strângere de semnături. De asemenea, el a anunţat că sediul său de campanie va fi propriul apartament în care locuieşte din cartierul Grigorescu.


“Am datoria, ca simplu cetățean, să mă implic și să fac totul să ajung în situația să le încurc partipriurile politice. Să nu-i las să batjocorească legile și banii publici. Să nu-i las să-și umple buzunarele și conturile amicilor politici în timp ce mimează că o fac pentru binele public, că sunt preocupați de soarta cetățenilor cărora le fură banii. Pornesc campania de strângere de semnături și îmi depun candidatura. Sediul meu de campanie este apartamentul de bloc în care locuiesc și strada în care mă întâlnesc cu oamenii. Îi aștept pe cei care doresc să mă susțină la adresa: str. Donath nr. 20, ap. 12, locul în care m-am născut și în care mă veți găsi când veți avea nevoie și când voi fi primar”, a mai spus Seplecan.