Politică
Băsescu, mesaj către Emil Boc: „A venit timpul să predai ștafeta unuia și mai bun ca tine, și cu siguranță, mai entuziast”
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, că municipiul Cluj-Napoca are un primar bun, dar are nevoie de unul foarte bun. Fostul președinte i-a transmis lui Emil Boc “cu toată prietenia”, să predea ștafeta.
“O spun eu, ca prieten, ca om care îl apreciază foarte mult pe primarul Clujului, Emil Boc. El este un foarte bun om politic şi un bun primar. Dar Clujul are nevoie de un primar foarte bun, nu de unul bun. Aşa că la toţi ne vine rândul să predăm ştafeta unuia mai bun decât noi, iar prietenului meu Emil Boc îi spun, cu toată prietenia: dragă Emile, a venit timpul să predai ştafeta unuia şi mai bun decât tine. Şi, cu siguranţă, mult mai entuziast”, a spus Traian Băsescu, la lansarea candidailor PMP Cluj în cursa alegerilor locale.
Fostul președinte crede că în acest moment Clujul are poate nevoie de tinerețe și fantezie, iar Emil Boc ar trebui să “stea un mandat”.
“Clujul are poate nevoie de mai multă fantezie, are nevoie de tinereţe, are nevoie şi de alte atracţii decât cele pe care le-a creat primarul Boc. Sunt convins că Adrian Gurzău (n.red- candidatul PMP Cluj la Primăria Cluj-Napoca) va putea să dea o probă de ce înseamnă să fii un primar foarte bun şi acesta este mesajul pe care eu îl transmit şi public prietenului meu Emil Boc: hai să stăm amândoi un mandat”, a completat Băsescu.
Traian Băsescu a fost prezent sâmbătă, la Cluj, la lansarea candidaților PMP Cluj, eveniment la care a fost prezent și Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.