monitorulcj.ro Menu
Politică

Semnarea contractului pentru deşeuri, amânată

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, ar fi trebuit să plece ieri la Bucureşti pentru a semna contractul cu Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este aşteptat la Cluj la sfârşitul acestei săptămâni pentru a semna contractul de finanţare pentru sistemul integrat de management al deşeurilor.

Iniţial, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, ar fi trebuit să plece ieri la Bucureşti pentru a semna contractul cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, însă planurile au fost schimbate.

„Trebuia să merg la Bucureşti astăzi (ieri – n.r.) pentru a semna contractul de finanţare, însă s-a amânat semnarea contractului până la finalul acestei săptămâni. Din câte am înţeles, este posibil să vină ministrul Laszlo Borbely la Cluj vineri sau sâmbătă şi atunci vom semna oficial contractul”, a explicat Radu Bica.

Finanţare de 48,46 de milioane de euro

Vă reamintim că suma pe care judeţul Cluj o va primi de la Comisia Europeană pentru acest proiect este de 48,46 de milioane de euro. „Este un pas foarte important pentru judeţul nostru pentru că aceşti bani, 48,46 milioane de euro vor duce practic la o contribuţie mai mică din partea noastră pentru acest proiect. Fondurile europene au o proporţie de 80% în proiect, contribuţia noastră este de 2%, iar contribuţia de la bugetul de stat este de 18%”, anunţa în urmă cu aproximativ două săptămâni preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Pe lângă realizarea centrului de deşeuri, proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor” mai implică şi construirea unor staţii de transfer la Huedin, Mihai Viteazu şi Gherla, închiderea şi ecologizarea a şase rampe neconforme din judeţ, între care şi Pata Rât, achiziţionarea de echipamente necesare depozitului de deşeuri şi achiziţionarea de echipamente pentru colectarea de deşeuri. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, a precizat că în acest moment se lucrează la caietele de sarcini pentru aceste licitaţii, urmând ca ele să fie lansate în cel mai scurt timp.

Licitaţia, în stand-by

În ceea ce priveşte licitaţia pentru construirea centrului integrat de management al deşeurilor, aceasta este încă blocată. Conform deciziei judecătoreşti, trebuie reanalizate ofertele, iar comisia de licitaţie să dea o soluţie, aceeaşi sau alta. Vă reamintim că, în luna mai, instanţa de judecată nu a dat câştig de cauză în procesul deschis în cazul contestaţiilor pentru centrul de deşeuri. În luna februarie a acestui an, Consiliul Judeţean a desemnat asocierea dintre Hidroconstrucţia, Iridex Group şi Argif Proiect câştigătoare a licitaţiei, cu o ofertă financiară de 103,01 milioane de lei fără TVA. La scurt timp după aceea au apărut însă contestaţiile.

Prima celulă a depozitului, gata în 2012

Prima celulă a viitorului depozit de deşeuri ar trebui să fie gata în cel mult un an de zile. Conducerea forului judeţean se gândeşte de pe acum şi la administrarea viitoarei „fabrici de gunoi” a Clujului. Preşedintele Consiliului Judeţean a explicat că îşi doreşte ca licitaţia în acest sens să aibă loc în a doua parte a anului curent.