monitorulcj.ro Menu
Politică

Podul Traian, subiect de campanie electorală. PSD Cluj: Romanii ar fi construit Podul Traian în două luni.

Ca în fiecare campanie electorală, politicienii își amintesc ce au de făcut. Podul Traian, aflat în paragină de câțiva ani este acum subiect de campanie. Social democrații dau vina pe liberali și îl atacă pe primarul Emil Boc însă nici ei nu se pot lăuda că au făcut prea multe demersuri în sensul începerii lucrărilor. Până una alta însă, tot clujenii au de suferit fiind nevoiți să circule printre mașini.

Coincidență sau nu, la momentul conferinței de presă organizată de PSD Cluj, câțiva angajați ai firmei care vor face lucrări la acest pod făceau măsurători.

“Mă uit la colegii de acolo și îmi amintesc de 2008 când tot așa pe strada Moților se făceau foraje pentru tuneluri și tot așa, erau niște muncitori care făceau măsurători”, a spus liderul PSD Cluj Remus Lăpușan.


Președintele PSD Cluj a mai spus că nu este momentul pentru discuții fanteziste precum centuri ocolitoare, atâta timp cât nu au fost făcute lucrări banale cum ar fi reparații la Podul Traian, “lucrări pe care romanii le-ar fi făcut probabil în două luni”. PSD-iștii clujeni mai amintesc de două proiecte eșuate ale primarului Emil Boc și anume Băile Someșeni și Dealul Lomb.

“Nu cred că trebuie să vorbim de centuri ocolitoiare sau proiecte fanteziste atâta timp cât în 3 ani nu au reușit să semneze ordinul de începere a lucrărilor la un pod banal din centrul orașului, pod pe care probabil romanii îl făceau în două luni. Domnul Emil Boc, din august 2013 de când putea să se întâmple acea nenorocire cu acea doamnă care a căzut a tot promis, s-a și semnat și contractul, dar nici măcar până acum ordinul de începere a lucrărilor nu a fost semnat, ceea ce mi se pare un monument de incompetență”, a spus liderul PSD Cluj.


Lăpușan a amintit, nu în ultimul rând de problema gunoaielor.

“Nu în ultimul rând, un alt proiect îngropat este proiectuil rămpii de la Pata Rât. Până în 2007, puteau să atragă fonduri europene pentru rezolvarea problemei deșeurilor, după care trebuia să se rezolve problema la nivel de județ. Pata Rât a rămas și rămâne o pată pe obrazul municipiului Cluj-Napoa și a județului”, a completat Lăpușan.


Primarul Emil Boc şi reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca nu au putut fi contactaţi pentru a-şi expune un punct de vedere.

În august 2013, imediat după ce s-a rupt o bucată din pod, primarul Emil Boc declara că au început demersurile pentru reparararea podului Traian. “Astăzi am finalizat tema de proiectare pentru noul pod, apoi în jur de 15 septembrie va intra în proiectare pe SEAP în procedură de licitație publică. Ne-am orientat ca în realizarea celor două poduri să ne inspirăm din noul PUG. Astfel, Garibaldi va avea patru benzi, două piste de biciclete și trotuare. La fel va fi și podul Traian”, spunea Boc, în 28 august 2013.


La începutul anului 2014, Boc promitea că lucrările vor începe în cursul anului 2014, urmând să fie încheiate în anul următor. 2014 a trecut şi podul a rămas în acelaşi stadiu: surpat şi cu trotuarul închis circulaţiei pietonale.

Pe lista priorităţilor pe 2015 a fost inclusă, din nou, modernizarea podurilor, dar s-a repetat scenariul din anul precedent. Totuşi, în 2015 a fost organizată licitaţia pentru execuţia lucrărilor. După ce rezultatul licitaţiei a fost contestat, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia firmei Diferit împotriva contractului adjuecat asocierii Doralex-Rhid Epino-A Hid Epino. Astfel, în urma reanalizării ofertelor, Diferit a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei. Termenul de realizare al podului era de şase luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.