monitorulcj.ro Menu
Politică

Turiştii străinii, atraşi la tratament în România

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) intenţionează să încheie un protocol cu mai multe ministere pentru dezvoltarea turismului medical românesc.

Protocolul va fi semnat pănă la sfârşitul acestei luni cu ministerele Sănătăţii, Educaţiei, cu Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Colegiul Naţional al Medicilor.

„Turismul medical poate fi o salvare pentru turism în general, dar şi pentru sistemul de sănătate din România care a fost dezechilibrat”, a declarat ieri Emilian Imbri, consilier pe probleme de turism de sănătate din cadrul MDRT, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, toate instituţiile care vor participa la acest parteneriat, în cadrul protocolului ce urmează a fi semnat până la sfârşitul lunii iulie, pot să dea credibilitate unor oferte de servicii în care să fie incluse şi cele medicale.

Emilian Imbri a menţionat că motivele pentru care pacienţii ar dori să beneficieze de servicii medicale româneşti sunt costurile mai scăzute şi faptul că în România nu există listă de aşteptare aşa cum se întâmplă în alte ţări. El a exemplificat, spunând că o zi de tratament balnear la un hotel de patru stele costă între 80 şi 120 de euro/zi, spre deosebire de serviciile similare oferite de ţările vecine unde costurile pot ajunge până la 280 de euro/zi. Pacienţii ar mai putea apela la sistemul medical românesc şi pentru faptul că în unele ţări de origine nu sunt asiguraţi, iar în ţara noastră şi-ar putea permite să plătească aceste servicii. Conform estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, anul trecut în România au venit să se trateze între 10.000 şi 50.000 de turişti străini.