monitorulcj.ro Menu
Politică

Monica Macovei: “Cartelul corupților din Parlament și-a refăcut forțele și vrea să dea lovituri mortale instituțiilor anticorupție”

Europarlamentarul Monica Macovei atrage atenția că parlamentarii se împotrivesc luptei împotriva corupției și enumeră câteva din acțiunile pe care aceștia le au în vedere în acest sens.

Anul trecut, Monica Macovei atrăgea atenția că sunt 23 de proiecte care modificau Codul penal și Codul de procedura penala, prin care se reduce dramatic posibilitatea de a organiza flagranturi, se stabilește un termen de 6 luni pentru denunțuri și se atacă independența judecătorului.

“Cartelul corupților din Parlament vrea să dezincrimineze conflictul de interese pentru ca cei care și-au angajat rudele la cabinetelor lor și le-au plătit din banii noștri să nu mai răspundă penal și să nu restituie salariile plătite ilegal rudelor. Peste 50 de parlamentari se află în această situație, adică și-au angajat membri ai familiilor la cabinetele de parlamentar, potrivit Agenției de Integritate.


Cartelul corupților din Parlament vrea modificarea regulilor astfel încât flagrantul să fie aproape imposibil; limitarea posibilității de a face denunț la o perioadă de maximum 6 luni de la comiterea faptei denunțate, ceea ce ar duce la îngroparea a zeci de dosare și la imposibilitatea formării unor noi dosare bazate pe denunț, deși denunțul este folosit, fără termene limite, în mult democrații; și mai vrea introducerea infracțiunii “abuzul de putere al organelor judiciare” pentru intimidarea magistraților care lucrează în dosare cu politicieni, baroni sau rețele de interlopi.

Cartelul corupților din Parlament vrea și dezincriminarea abuzului în serviciu și a lansat în spațiul public o ofensivă cu argumente mincinoase, cum ar fi faptul că o astfel de infracțiune nu există în alte state, ceea ce este total neadevărat. Abuzarea funcției publice este infracțiune în statele democrate”, spune Macovei.


În acest moment, la Camera Deputaților, sunt peste 25 de proiecte de modificare a Codului Penal (CP) și Codului de Procedură Penală (CPP) și inițiative legislative de modificare a Legii 51/1995 de organizare a profesiei de avocat și a Legii 161/2003 privind prevenirea și sancționarea corupției, prin care se încearcă exceptarea unor categorii profesionale de la aplicarea legilor penale.

“Prin modificările aduse Legii avocaturii, se interzic ridicarea, sechestrarea sau confiscarea înscrisurilor, a suporturilor de sunet, imagine și date, a imaginilor și a altor reprezentări care se află în posesia avocatului (cum ar fi calculatoare, telefoane mobile etc). Se creează astfel în cabinetele avocaților un “paradis” în care legea nu se aplică și unde toți cei care comit sau se pregătesc să comită infracțiuni își pot duce toate documentele și alte mijloace de probă. În schimb, Comisia juridică a Camerei Deputaților a scos propunerea care interzicea exercitarea avocaturii de către cei care au colaborat cu Securitatea sau sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.


Toate modificările inițiate în Parlament sunt pentru oprirea luptei cu corupția, crima organizată, cu spălarea de bani și furtul din banii noștri. Încă o dată, parlamentarii arată dispreț față de cetățeni și dorința de a se situa deasupra legii și de a nu fi egali cu cetățenii.

Am avertizat și trimis în urmă cu 6 luni tuturor liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților scrisori cu solicitarea să respingă prin vot, cât de repede posibil, proiectele care aduc modificări Codului penal, Codului de procedură penală și altor legi și nu să le ascundă prin sertare. Or, ei au făcut exact invers: le-au ascuns prin sertare și le scot acum la lumină, iar cartelul corupților vrea să le adopte”, mai spune Macovei.