monitorulcj.ro Menu
Politică

(PE) Inedit: Liviu Alexa, un candidat și pentru animăluțe

Candidatul la Primăria Cluj-Napoca Liviu Alexa este un mare iubitor de animale și s-a remarcat de foarte multe ori prin implicarea în diverse campanii de salvare a acestora. Alexa are câteva idei cu care vrea să schimbe mentalitatea clujenilor în ce privește respectul pentru animale.

sursa foto liviualexa.ro

De foarte multe ori, Liviu Alexa s-a implicat în cauze aproape imposibile, plătind tratamente pentru câini loviti, iar pentru animalele abandonate, a găsit întotdeauna stăpâni. El a susținut mereu ideea că un animal de companie în casă face viața mai bună, iar pentru copii este un prieten adevărat. De altfel, Liviu Alexa are în propria casă animale abandonate, crescând de ani de zile doi căței și două pisici.

Astfel, Alexa are în vedere proiecte care presupun campanii de educare și informare, în ce privește respectul față de animale, pentru că “în Cluj încă există oameni care urăsc animalele”.  În primul rând, Liviu Alexa vrea să reorganizeze din temelii serviciul de ecarisaj începând cu schimbarea denumirii.


 “O primă idée ar fi să reorganizez în întregime ecarisajul, i-aș tăia jos și denumirea – adică închisoare pentru câini. De asemenea, aș da undă verde, aș deschide ușa câte unui reprezentant al unei asociații pentru animale în consiliul de administrație al noului stabiliment. Cred că trebuie să existe discuții, comunicare, campanii despre educare, pentru toleranță față de animale, pentru că încă mai sunt clujeni care urăsc animalele. Lumea nu accepta nici acum ideea animalelor de companie in autobuz. Nu în ultimul rând, trebuie create condiții pentru ca cetățenii fără animale să fie feriți de mizerie. Cred că trebuie să existe campanii de educare în toate domeniile, care să vizeze un trai mai bun pentru clujeni. Primul proiect pe care l-aș promova ar fi să schimb mentalitatea clujenilor, să fie mai deschiși la minte, mai implicați, pentru că degeaba comentăm de pe margine dacă nu ne implicăm și nu avem spirit civic”, spune Alexa.