monitorulcj.ro Menu
Politică

În campania electorală revin discuțiile despre indemnizația pentru mame. Ce propune un senator clujean.

Senatorul clujean Alexandru Cordoș propune ca mamele care se întorc mai repede la serviciu, să primească mai mulţi bani. El vrea ca părinţii care revin la muncă înainte de termenul legal de doi ani să primească pe lângă salariu şi jumătate din indemnizaţia care i se acorda dacă ar fi stat acasă cu copilul.

Iniţiativa este privită cu neîncredere de Asociaţia Mame pentru Mame.

Potrivit proiectului legislativ, un părinte care avea un salariu de două mii de lei înainte de naştererea copilului, poate primi 2.850 de lei dacă se întoarce mai devreme la muncă. El va primi stimulentul de 850 de lei până când copilul va împlini vârsta de doi ani.


„Guvernul nu ar trebui să aibă nimic împotrivă, nimeni nu pierde, nu este niciun efort bugetar. În caz contrar, rămănând legea acum în vigoare, toată lumea, toţi părinţii, rămân doi ani de zile, pentru că este un stimulent, este o lege foarte bună acum. Dar poate fi şi mai bună”, spune Alexandru Cordoş, senator PSD, potrivit digi24.ro.

Asociaţia Mame pentru Mame ar susţine proiectul, dar crede că este o promisiune de campanie, fără şanse de reuşită.


„Mă tem însă că domnul senator e un pic întârziat la petrecerea asta, în sensul în care s-a discutat aproape un an de zile calupul acesta legislativ privind indemnizaţia şi tare mă tem că este o iniţiativă de interes electoral. Ştim că au fost probleme la nivelul Ministerului Muncii şi în ceea ce priveşte măsura de implementare a legii promulgate de preşedintele Iohannis, pentru că dânşii susţineau că nu există fonduri pentru a susţine această modificare legislativă”, a declarat Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.